sâmbătă, 2 aprilie 2011

Marian Iancu acuza...

Arbitrul maramureşan a intrat din nou în colimatorul lui Marian Iancu. Acesta îi impută centralului trei faze, dintre care şi penaltiul neacordat la Curteam, după faultul lui Iliev.

„Balaj a greşit în trei faze colosale şi poate aude şi domnul Avram lucrurile acestea. În condiţile în care publicul a fost cel care ne-a susţinut frenetic, este păcat că n-am obţinut victoria din cauza lui Balaj, care trebuie să-mi dea explicaţii publice! La 5 metri de o fază clară, nu ne-a dat penalty la duelul dintre Iliev şi Curtean. La faza aceasta ce a fost? Era beat, era drogat? I-a intrat transpiraţia în ochi?”, a declarat Marian Iancu


„Ce fotbal mai jucăm noi în Romania dacă la o asemenea fază nu se dă penalty. Nu se poate aşa ceva! Este mai mult decât suportabil. Iar vine finalul de campionat şi vom păţi ca în sezonul trecut, când ne-au fost scoase 3 goluri din poartă. Balaj este Einstein în arbitraj, e ca o icoană. Au mai fost icoane şi pe la Piteşti”.

INCENDIAR si la propriu si la figurat...POLI - steaua 0 - 0 / BRAVO POLI inca un meci fara infrangere / Arbitraj dubios ?

Tensiunea creste...

Suporterii se aduna la stadion cu 4 ore inainte de primul fluier al partidei.

 
Etapa a 23-a a Ligii 1 la fotbal aduce pentru publicul timisorean unul dintre cele mai aşteptate meciuri de pe teren propriu, cel împotriva formaţiei Steaua Bucureşti.

Meciul a început cu mult înainte de fluierul de debut al partidei. Declaraţiile războinice ale oficialilor celor două grupări ridicâ şi mai mult tensiunea şi aşa ajunsă la limita infarctului.




Poli Timişoara are din nou ocazia să treacă pe primul loc al clasamentului, de această dată poate să şi păstreze poziţia de lider. Contracandidata directă, Oţelul Galaţi, s-a „împiedicat” la Braşov.



„Jucăm acest meci numai pentru Timişoara”, a declarat, vineri, Dusan Uhrin. Dornic de victorie, tehnicianul ceh al bănăţenilor are mari probleme legate de efectiv. Bijuteria echipei, Ianis Zicu, alături de Alex Bourceanu au fost traşi pe dreapta de suspendările dobândite în precedenta partidă de campionat. Infirmeria clubului alb-violet are de lucru în aceste câteva ore rămase până la debutul derbiului. Dacă despre Sepsi am aflat că echipa nu se poate baza pe serviciile sale, pe lista celor „recuperabili” mai sunt Magera şi Axente. Nici canadianul Ricketts nu stă mai bine. El a revenit la Timişoara accidentat după meciurile reprezentativei ţării sale. „Nicio problemă”, ne garantează Uhrin. El are stabilite deja variantele ideale pentru meciul cu Steaua, va trebui doar să aleagă una dintre schemele tactice desenate.





Vremea va fi frumoasă, tribunele arhipline, galeria  ne promite o coregrafie cu totul specială. În concluzie, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru o partidă de excepţie. Pregătiţi-vă biletele şi veniţi din timp la stadion. Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti se vor întâlni pe arena „Dan Păltinişanu”, de la ora 19.30. La centru va fluiera Cristi Balaj.

vineri, 1 aprilie 2011

HAI BAIETI, VREM VICTORIA, otelul a pierdut la brasov...putem trece pe primul loc...

Brasov - Otelul 1 - 0

Formaţia antrenată de Dorinel Munteanu a pierdut partida disputată vineri, la Braşov, în faţa echipei locale cu scorul de 0-1, rezultat care o poate urca pe Poli Timişoara pe prima poziţie a clasamentului în cazul unui succes cu Steaua.


Comunicat

"A fost o conferinţă de presă slabă, sterilă şi fără impact. Mihăiţă putea mai mult înainte, când însemna cu adevărat ceva în conducerea Stelei. Îl văd acum, mai nou, mult mai previzibil şi neinspirat. Probabil că nu mai este motivat, de când nu mai are banii pe mână să mai cumpere un Elton. Fotbalistul, nu Elton John, deşi sumele erau pe acolo...
Oricum, a trecut pe la casierie după conferinţa de presă. Lucru care nu este de condamnat. E un simplu angajat, a cărui coloană vertebrală a fost aspru cocoşată de foame. Înţeleg că e criză, dar aceasta va trece, iar el va rămâne la fel, aşa cum îl ştim toţi. Munca e nobilă, dar nu e pentru nobili, fapt pentru care-i respect dreptul la lupta de clasă, însă îl compătimesc în ceea ce înseamnă demnitatea şi respectul de sine.
În ceea ce priveşte credibilitatea lui periferică, de centură, este cunoscută, dovedită şi, cred, asumată prin revenirea la Steaua în cortegiul, să nu spunem haremul domnului Gigi Becali. Probabil confortul sau lipsa acestuia din cutia de carton invocată ca alternativă pentru a rămâne demn şi onorabil l-a împins către „căratul bagajului” patronului, aşa cum îi place să spună, călcându-se în picioare, coborând la nivelul preşului-purtător de cuvinte, obedient şi plin de ifose duplicitare, aşa cum îi dictează interesul. Prietene, adu-ţi aminte de un pamflet vechi, care ţi-a fixat o poreclă, pe care azi îl poţi folosi drept CV, oriunde te vei prezenta pentru a căpăta o slujbă. Nu mă refer la o slujbă de pomenire, ci la un loc de muncă!
În final, mă folosesc de această ocazie să-i transmit un călduros „La mulţi ani!” dlui Helmuth Duckadam, din partea mea şi a Politehnicii Timişoara şi-l asigur că nu a fost nevoie de presă care să ne semnaleze sărbătoarea zilei de naştere a domniei sale. Ne vom abţine în oricare condiţii ca în asemenea împrejurări, în loc de felicitări să-l admonestăm public în conferinţă de presă, aşa cum a făcut M.M."

Marian Iancu, preşedinte C.A. al FC Politehnica Timişoara

HAI POLI !


Cu casa inchisa / Arbitrii meciului

Duelul de sâmbătă dintre Poli şi Steaua se va juca cu casa închisă, toate biletele fiind vândute, neaşteptat de repede.

Derby-ul etapei de la Timişoara dintre Poli şi Steaua se va juca cu casa închisă, toate cele 26.000 de bilete scoase la vânzare fiind epuizate într-un timp record.

Dacă în prima zi au fost vândute aproximativ 13-14 mii de bilete, în cursul acestei dimineţi au fost epuizate şi celelalte bilete rămase pentru meciul de sâmbătă.

Astăzi, 1 aprilie, s-a anunţat, pe site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor, componenţa brigăzii care va conduce jocul FC Politehnica Timişoara-Steaua Bucureşti:

"Central": Cristian Balaj (Baia Mare). Asistenţi: Cristian Nica (Ploieşti), Eduard Dumitrescu (Piteşti). Rezervă: Gheorghe Mihai Prodan (Cluj). Observatori: George Ionescu (Bucureşti), Ion Turculeanu (Craiova)

miercuri, 30 martie 2011

Urmeaza un meci de foc...sambata... POLI - STEAUA

CU TOTII LA STADION


Stadionul va fi arhiplin, fanii lui Poli au luat cu asalt casele de bilete, care s-au deschis azi dimineaţă la ora 10:00. În numai cîteva ore s-au vîndut nu mai puţin de 14.000 de tichete! "Aproape că nu mai sînt locuri la tribune", a spus unul dintre organizatori. "Oricum, stadionul va fi plin la ora jocului", a completat acesta.

Oficialii Timişoarei au scos la vînzare 25.000 de tichete. Fanii Stelei vor primi 2000.
Derbyul etapei se joacă sîmbătă, de la ora 19:30, în direct pe DigiSport.

marți, 22 martie 2011

LA MULTI ANI !

Jiri Krejci a împlinit astazi 25 de ani,

Poli neinvinsa... cel mai lung șir fără înfrângere din fotbalul timișorean



Poli Timișoara n-a cunoscut gustul înfrângerii până în acest moment în Liga 1. Cu 22 de etape scurse din acest sezon, trupa lui Dusan Uhrin se apropie de podium într-o ierarhie a celor mai lungi serii fără eșec. Deja alb-violeții au depășit legendarele echipe ale orașului din perioada interbelică, Ripensia și Chinezul.
În acest moment, Poli e pe 5  într-un clasament al seriilor fără eșec înregistrate de-a lungul vremii în Liga 1. Cum locul 1, ocupat de Steaua, cu 104 meciuri fără înfrângere, e imposibil de atins într-un fotbal câtuși de puțin cinstit, alb-violeții au șansa de a ataca ultima treaptă a podiumului, ocupată de Rapid, cu o serie de 27 de meciuri fără pași greșiți, între etapa a 12-a din ediția 1998/1999 și etapa a 6-a din sezonul următor. Poli mai poate sălta un loc în această ierarhie în etapa a 26-a, cu condiția să nu piardă cu Steaua, Astra, Sportul ori Pandurii, depășind astfel Venus București, care n-a pierdut timp de 25 de etape.
În ceea ce privește echipele timișorene care au activat de-a lungul vremii în primul eșalon, Poli se află detașat în frunte, după parcursul din acest sezon. Următoarea concitadină din acest clasament, CFR Timișoara, a izbutit 13 meciuri fără înfrângere, între etapa 22 din ediția 46/47 și și runda a 9-a din sezonul 47/48. Urmează Ripensia, cu o serie de 11 meciuri fără eșec, reușită între 6 noiembrie 1932 și 10 septembrie 1933. Chinezul, cea mai titrată echipă din istoria fotbalului timișorean, a strâns șase meciuri consecutive fără eșec, însă într-o perioadă când nu mai avea forța din perioada de glorie (clasamentul e realizat începând cu primul sezon în sistemul divizionar, 1932/1933).
Iată clasamentul complet al meciurilor fără eșec în Liga 1, între echipele din Timișoara:
1. Poli Timișoara 22 meciuri (în curs)
2. CFR Timișoara 13 meciuri
3. Ripensia Timișoara 11 meciuri
4. Chinezul Timișoara 6 meciuri
5. CAM Timișoara 5 meciuri
6. UM Timișoara 3 meciuri
7. RGM Timișoara 2 meciuri

duminică, 20 martie 2011

Meci amical in Moldova...

DUMINICA 27 MARTIE, MECI AMICAL CU ZIMBRUL CHISINAU

Pe locul I ... macar pentru o zi, fara infrangere si cu Zicu golgeter...un campionat aproape perfect




Fluier final, Poli Timişoara se impune cu scorul de 2-0.
Minutul 90: Intră Luchin, iese Dorin Goga.
Minutul 84: Goga înscrie pentru 2-0 dupa un contraatac superb.
Minutul 80: Iese Ianis Zicu, intră Ignjatijevic.
Minutul 77: La gazde, iese Ispir şi intră Vasilescu.

Minutul 74: Bourceanu primeşte al doilea cartonaş galben şi este eliminat.
Minutul 69: Helder este avertizat cu un cartonaş galben, dupa un fault la Zuluf.
Minutul 67: Bourceanu şutează violent din afara careului, iar Stoicescu respinge cu greu in corner.
Minutul 63: Iese Axente şi intră Nikolic.
Minutul 60: Iese Novac, intră Zuluf.
Minutul 57: Zicu primeşte cartonaş galben.
Minutul 47: Pantilimon respinge de sub bară şutul de la 25 de metri, din lovitură liberă, trimis de Popa.
Minutul 45: Penalty pentru o intervenţie neglijentă asupra lui Goga. Transformă Zicu: 1-0 pentru Poli! Coman primeşte cartonaş galben.
Minutul 30: Axente şutează de la 17 metri, dar Stoicescu prinde balonul.
Minutul 29: Uriaşă şansă pentru Zicu, scăpat la 12 metri de poartă, însă goalkeeper-ul Stoicescu respinge şutul jucătorului nostru.
Minutul 24: Oprea şutează din întoarcere peste poartă, din 16 metri.
Minutul 22: Bourceanu execută o lovitură liberă de la 40 de metri, însă reluarea cu capul, pe spate, a lui Ghionea, ocoleşte mult poarta.
Minutul 20: Cartonaş galben pentru Bourceanu.
Minutul 14: Popa şutează în bară din şase metri, mingea sărind în braţele lui Pantilimon.

Echipa de start a Politehnicii: Pantilimon, Helder, Cisovsky, Ghionea, Sepsi, Goga, Alexa, Bourceanu, Zicu, Magera, Axente. Pe bancă: Taborda, Burcă, Luchin, Ignjatijevic,  Tameş, Ricketts, Nikolic.
Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova)-Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Marius Nicoară (Băile Herculane).
În tur, a fost 2-1 pentru Politehnica. Golurile au fost marcate de Magera (minutul 39) şi Zicu (minutul 83), respectiv Negru (minutul 81).

duminică, 13 martie 2011

Ploaie de goluri, valuri in tribune...BRAVO POLI / Poli - Craiova 4 - 0 / Suntem la doua puncte de Otelul Galati

Poli Timişoara a surclasat-o pe Universitatea Craiova în etapa a 21-a a Ligii I de fotbal. Alb-violeţii s-au impus cu 4-0 duminică seara şi, profitând de pasul greşit al Oţelului, s-au apropiat la două puncte de lider.

 

 

"Da, acum chiar sunt mulţumit. Trebuie să-i felicit pe jucători, pe antrenori, pe suporteri, care au revenit pe stadion. Trebuie să-l felicit şi pe Sabău, pentru că a reuşit să învingă Oţelul şi să ne permitem să ne apropiem de locul I. Să revenim la jocul nostru, dăm patru goluri, ratăm zece. Axente trebuie să înţeleagă că, dacă ar fi mai concentrat în faţa porţii, ar fi multe echipe mari din lume şi din România care l-ar vrea în lot. Eu cred că Napoli a venit prea târziu şi încă n-a găsit o soluţie, dar cu siguranţă o va găsi".

"Pe cine am remarcat? În afară de Zicu şi Magera, mi-a rămas pe retină Ghionea. A pierdut mingea într-o fază, dar a făcut un sprint de 100 de metri şi l-a ajuns din urmă pe Mihai Costea"

 Marian Iancu

luni, 7 martie 2011

Cei 550

Poli Timișoara a fost urmată de aproximativ 550 de fani la Cluj, pentru disputa cu CFR. Suporterii alb-violeți n-au avut rival pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, dominând în marea majoritate a timpului fondul sonor.



sâmbătă, 5 martie 2011

POLI TIMISOARA - 20 de meciuri fara infrangere


Partida spectaculoasa, arbitraj dezastruos

PREMIERA:
Ianis Zicu a purtat azi, la meciul cu CFR Cluj, banderola de căpitan pentru prima oară de la venirea sa la echipa Timişoarei.

Atacantul a bifat, în acest sezon de Liga I, 17 prezenţe în echipa bănăţeană şi a marcat de 12 ori, inclusiv în derby-ul cu CFR de azi -gol reuşit din penalty în minutul 5.
Poli a spart gheaţa şi a reuşit să fie prima care învinge în deplasare în duelul cu CFR Cluj. După un meci excelent, plin de faze de gol, Timişoara a învins la campioana României cu scorul de 2 – 1. Cu cele trei puncte obţinute în deplasare, Poli continuă urmărirea celor de la Oţelul, păstrând distanţa de cinci puncte din clasament. Zicu a fost din nou superb, a promis şi a marcat, mai mult a fost artizanul celui de-al doilea gol, cel al victoriei pentru echipa bănăţeană, reuşit în premieră pentru Liga 1 de Rickets. 

 

LIVE Cluj - POLI 1-2 / Victorie POLI - revenim la 5 puncte de Galati


Fluier FINAL. Victorie POLI. BRAVO baieti.
Minutul 90+2: Iese Goga, intră Rocha.
Minutul 90+1: Bară Ricketts!
Minutul 90: Ricketts ratează din şase metri!
Mnutul 89: Accidentare Ghionea, este ok isi revine.
Minutul 88: Iese Maftei, intră Batin.
Minutul 85: Serie de doua ocazii mari pentru Poli, suturi Ricketts si Zicu.
Minutul 84: Ocazie imensa Goga, portarul clujenilor apara.
Minutul 82: Ocazie mare pentru clujeni, sut Hora, Pantilimon din nou la posturi.
Minutul 79: Lovitura libera Goga - in zid.
Minutul 79: Hora nimereşte transversala! Pe contraatac, şutul lui Goga e blocat la şase metri.
Minutul 78: Ocazie pentru clujeni - Pantilimon este la posturi. BRAVO
Minutul 77: GOOOOOOL POOOOOLI - Gol Ricketts, 2-1 pentru POLI.
BRAVOOO POLI, BRAVO UHRIN - foarte inspirat.
Minutul 76: Cartonas galben Axente, pentru lovitura mingii dupa fluierul arbitrului.
Minutul 75: Doua lovituri de colt pentru cluj.
Minutul 71: Iese Burcă, intră Ricketts.
Minutul 70: Goool ZICU, golul este anulat pe motiv de offside.
Minutul 65: Bastos primeşte al doilea cartonaş galben, pentru simulare, şi este eliminat.
Minutul 62: O nouă intervenţie a lui Pantilimon, la şutul din 16 metri al lui Hora.
Minutul 54: Axente primeşte o pasă de la Sepsi, la şase metri, dar reia pe lângă poartă.
Minutul 52: Pantilimon respinge în corner un şut al lui Nicoară.
Minutul 52: Peralta il faulteaza pe Goga.
Minutul 49: Arbitrul de centru preda un telefon mobil arbitrului de rezerva ( aruncat in teren de un fan clujean ), meserias telefonul...
A inceput repriza a doua
Penalty INEXISTENT pentru cfr cluj
PAUZA
Minutul 45: Ocazie uriasa Bourceanu.
Minutul 41: Cartonas galben pentru Maftei, fault la Zicu
Minutul 36: Cartonaş galben pentru Rada.
Minutul 35: Cartonaş galben pentru Burcă.
Minutul 32: Intervenţie bună a lui Pantilimon, care a respins şutul plasat al lui Hora, de la 16 metri.
Minutul 29: Cartonaş galben pentru Peralta.
Minutul 25: Acţiune a lui Axente, pe partea dreaptă, încheiată cu un şut din colţul careului mare. Mingea ocoleşte cadrul porţii.
Mintuul 21: Pantilimon respinge greu şutul lui Bastos, expediat dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri.
Minutul 17: Hora respinge de pe linia porţii! Ghionea a reluat cu capul, după cornerul lui Bourceanu.
Minutul 15: Sepsi primeşte cartonaş galben.
In doar 10 minute au fost inscrise doua goluri, amandoua din penalty.
Minutul 8: Penalty pentru CFR, pentru un presupus fault al lui Bourceanu. Cadu marchează şi el, de la punctul cu var. 1-1.
Minutul 6: 0-1! Zicu transformă lovitura de pedeapsă!
Minutul 5: Helder este faultat în careu de Panin. Marius Avram dictează penalty!

miercuri, 2 martie 2011

Poli a urcat cinci poziții în ierarhia IFFHS



Poli Timișoara se află pe poziția 178 în clasamentul pe luna februarie a Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului.
Conform clasamentului, Poli e cel de-al patrulea club al țării, după Steaua, Dinamo și CFR.

Poli e în urcare în clasamentul IFFHS. Trupa lui Dusan Uhrin a săltat cinci poziții în februarie, de pe 183 pe 178 și se clasează peste mai multe formații cu nume, cum ar fi Galatasaray, Everton, VfL Wolfsburg sau Rennes.

Cea mai bine clasată echipă din Liga 1 este Steaua, care ocupă poziția 109. Urmează Dinamo (131), CFR Cluj (140), Poli (178), FC Vaslui (238), Astra Ploiești (277), Rapid (313), Urziceni (319). Liderul Ligii 1, Oțelul Galați, se află abia pe locul 329, cu 18 poziții mai jos față de luna trecută.

duminică, 27 februarie 2011

Tricouri speciale...

După cum se știe, clubul-fanion al Banatului sărbătorește, în acest an, 90 de ani de la înființare. Cu acest prilej, oficialii au comandat un echipament de joc special, care evocă cele nouă decenii scurse de când matematicianul Traian Lalescu punea bazele uneia dintre cele mai iubite echipe din țară.

POLI - MEDIAS 3 - 1 / Victorie pentru POLI la redebutul lui UHRIN

Poli Timișoara a debutat cu dreptul în 2011. Trupa lui Dusan Uhrin a învins una dintre cele mai incomode formații din Liga 1. Deși s-au văzut conduși pe tabelă, după greșeala de începător a lui Scutaru, alb-violeții au renăscut, grație unui „golazzo” marca Goga și a unui Zicu aflat din nou într-o formă de zile mari. 

joi, 24 februarie 2011

Medias n-a mai pierdut de 62 de ani la Timisoara... reuseste Poli sa OPREASCA gazul ?


Poli și Gaz Metan nu s-au întâlnit decât de trei ori la Timișoara la nivelul primului eșalon. În confruntările înregistrate până în acest moment, cele două echipe și-au împărțit „frățește” punctele puse în joc.

Prima întâlnire dintre cele două formații coincide cu singura victorie obținută de „studenți” în fața medieșenilor la Timișoara. La 8 iunie 1949, la finele primului sezon în elită din istoria clubului, CSU reușea să învingă Mediașul cu 4-2. Pentru bănățeni au izbutit câte o „dublă” Chioreanu și Mazăre, în vreme ce golurile „găzarilor” au fost marcate de Coman și Guță Tănase.

Aproape șase decenii s-au scurs până la următoarea întâlnire a celor două formații în Banat, la nivelul primei divizii. La 14 martie 2009, Poli și Gaz Metan remizau, scor 0-0, alb-violeții nereușind să-și ia revanșa pentru acel neverosimil 1-5 din tur de la Mediaș. Ultima vizită a ardelenilor la Timișoara a lăsat urme și mai adânci în memoria poliștilor. Deși cu câteva minute înaintea duelului din 10 mai 2010 titlul de campioană se contura pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, finalul neașteptat al jocului de la Severin, dintre U Craiova și CFR Cluj și-a pus amprenta pe psihicul poliștilor. A fost 0-2, în etapa a XXXII-a a sezonului trecut, golurile medieșenilor fiind reușite de brazilianul Eric de Oliveira.

În liga secundă, cele două echipe au avut mai multe întâlniri. După Revoluție, ultima victorie a Politehnicii la Timișoara în fața Mediașului s-a consemnat la 18 octombrie 1997, scor 3-0. Ultima întâlnire dintre cele două grupări la acest nivel s-a înregistrat la 15 septembrie 2001, medieșenii câștigând atunci cu 3-1 pe „Dan Păltimișanu”, grație reușitelor lui Mircea Stanciu, Vilmoș Stoica și Claudiu Boaru. Pentru Poli a punctat Ilie Stoican, în minutul 61.

miercuri, 23 februarie 2011

Inaintea inceperii returului au inceput mizeriile din campionatul nostru... / Regulamentul se aplica doar in unele cazuri si la cei fraieri...

MARIUS STAN presedintele otelului care are functie la FRF ( am repetat asta de multe ori pe acest blog ), trage sforile. Este normal ca Pandurii sa nu fie programata, pentru o datorie care o are la Dinamo si GALATI are 3 puncte.
De ce TOCMAI ACUMA? ...doar se amana de doi ani de zile plata datoriei.

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, miercuri, pe site-ul oficial, un comunicat prin care anunţă clubul Pandurii Târgu Jiu că nu este programat în etapa a XIX-a a Ligii I din cauza datoriilor către SC FC Dinamo 1948 SA Bucureşti.

Marius Stan: "Am început aşa cum ne doream, cu o victorie!"

"Dorinel m-a întrebat de vreo cinci ori dacă se întoarce la Galaţi. Decizia nu mai poate fi schimbată, băieţii se întorc acasă", a declarat Marius Stan.

Iancu: "Pandurii şi Oţelul s-au înţeles la un şpriţ să nu joace meciul! Gălăţenii nu vor lua titlul cu aceste 3 puncte!"
"Ce e sigur e că nu o să câştige Galaţiul campionatul cu aceste 3 puncte. Nu se poate întâmpla asta. Rapid nu a vrut să greşească atunci, au interpretat greşit regulamentul, noi am avut dreptate şi am luat cele 3 puncte. În cazul de faţă e altceva.

Pot să mă gândesc că şi Galaţiul putea să câştige la Pandurii, dar parcă era un lucru mai firesc. Nu aş vrea să mă hazardez şi să spun tot ce cred, e şi o doză de subiectivism, Nu înţeleg cum au ajuns Pandurii în această situaţie. Nu cred că s-au încurcat de o plată. Toată competiţia e afectată şi toată naturaleţea ei. Nu cumva s-au întâlnit oficialii celor două echipe la un şpriţ?

Marius Stan nu mă poate păcăli. Atâta timp cât ai făcut parte din "Cooperativă', nu te mai schimbi, eşti un om pătat. N-are Dunărea care trece prin Galaţi apă să-l spele. A păcălit atâta lume atâţia ani şi s-a justificat că alea erau vremurile. Am supoziţia că ei s-au înţeles în cantonament la Braşov să nu joace. E rea voinţă, rea credinţă şi denaturarea acestui clasament."


marți, 22 februarie 2011

ADUNAREA. Reincepe lupta pentru titlu...

Sâmbătă, 26 februarie, de la ora 19,00, Poli Timişoara va juca primul meci oficial pe 2011. 


Adversarul din etapa a 19-a a Ligii I este Gaz Metan Mediaş, echipă care, în cele două vizite la Timişoara în Liga I a adunat patru puncte. A fost 0-0 în 2009, respectiv 2-0 pentru ardeleni în primăvara lui 2010, atunci când acel eşec a năruit definitiv speranţele noastre la titlu...

Biletele de intrare pentru jocul cu Gaz Metan:
8 lei la peluza nord
10 lei la peluza sud şi la sectorul oaspeţilor
15 lei la tribunele I şi II
25 de lei la tribuna 0
180 de lei loc la lojă

Locurile de distribuire a biletelor:
centru (lângă clădirea Operei),
lângă centrul comercial "Bega",
chioşcul de lângă scările rulante de la "Iulius Mall",
casieriile de la stadionul "Dan Păltinişanu".


sâmbătă, 19 februarie 2011

Poli - Novi Sad 0 - 1 / Ultimul amical, o noua infrangere


Scor final: 0-1! Câţiva suporteri aflaţi în tribună au aruncat o torţă pe teren.

Minutul 89: Ricketts ratează o şansă imensă de a ehgala, trimiţând balonul în portar.

Minutul 81: A intrat Zăgrean în locul lui Magera.

Minutul 75: Momente confuze ale jocului, cu greşeli în ambele tabere, cu precădere făcute de alb-violeţi.

Minutul 67: Iese Scutaru, intră Tameş. Ricketts l-a înlocuit pe Rocha.

Minutul 66: Şansă bună pentru Axente, dar şutul acestuia a fost parat în doi timpi de portarul advers.

Minutul 63: Ratare monumentală a lui Ilic, care trage peste, din 3 metri...

Minutul 60: Iese Goga, intră Axente.

Minutul 51: Alexa l-a lansat bine pe Zicu, însă acesta ratează de puţin ţinta.

Minutul 46: Nikola Ignjatijevic a intrat în locul lui Sepsi.

Este pauză, iar scorul a rămas cel stabilit în minutul 3, 0-1.

Minutul 37: Magera vede galben după ce îl împinge pe... arbitru.

Minutul 35: Poli pune presiune în careul advers, dar mingea nu vrea să intre în poartă.

Minutul 28: Rocha a centrat pentru Zicu, acesta a reluat din foarfecă spre poartă, iar Goga înscrie din apropiere. Golul este anulat din nou, pe motiv de ofsaid.

Minutul 27: După o acţiune bună a lui Goga, Cisovsky reuşeşte să înscrie, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid.

Minutul 25: Joc destul de încurcat, mingea se plimbă mai mult între cele două careuri de 16 metri.

Minutul 10: Rocha centrează bine de pe stânga, Ciso reia cu capul, puţin pe lângă.

Minutul 3: Acţiune rapidă a grupării plave,  Ilic a pasat excelent pentru Marebashvili, care l-a executat pe Pantilimon, 0-1.

Peste 1500 de spectatori asistă la partida de astăzi. Timpul nu este foarte favorabil.

Echipele
Poli: Pantilimon, Scutaru, Luchin, Ghionea, Sepsi, Goga, Alexa, Cisovsky, Rocha, Zicu, Magera.
Vojvodina: Brkic, Stevanovic, Pavlovic, Mitsosevic, Mojsov, Trajkovic, Lazetic, Medojevic, Ilic, Marebashvili, Aboubakar.

miercuri, 16 februarie 2011

Poli invinge ACU Arad cu 1-0 în amicalul de la Jimbolia, gol din penalty / Inceputurile unei noi colaborari


Poli învinge, dar nu convinge. Pe un teren extrem de denivelat, bănăţenii s-au impus cu 1-0 în faţa celor de la ACU Arad, după golul înscris din penalty de Zicu. Magera a fost faultat în careu de goalkeeperul oaspeţilor, iar machedonul a înscris singurul gol al meciului.


POLI - ACU Arad 1-0 (Zicu, 20)
Pantilimon - Luchin, Cisovsky, Ghionea, Ignjatijevici - Rocha, Alexa, Tameş, Zicu - Magera, Axente
Au mai jucat: Scutaru, Burcă, Zăgrean, Ricketts, Ionuţ Matei, Goga, Nikolici, Helder

Se pare ca acest meci deschide usa unei colaborari dorite atat de ACU cat si de Poli.
Jucatorii lui Poli ce nu vor avea loc in echipa vor juca la Arad, iar tinerii de perspectiva din echipa aradeana vor juca la Poli. De ce tocmai ACU Arad ?

sâmbătă, 12 februarie 2011

Amical. Poli - Bocs KSC 2 - 0 / Goluri Rocha (11) şi Magera (15)

 Echipa:Taborda, Helder, Luchin (70', Burcă), Ghionea, Ignatijevic (50', Popovici), Goga (64', Matei), Cisovsky, Tameş, Rocha, Magera (64', Ricketts), Axente (70', Zăgrean).

Poli a jucat astăzi în compania formaţiei maghiare BOCS KSC, iar după 90 de minute bănăţenii s-au impus cu 2-0 după reuşitele lui Rocha şi Magera din prima repriză. Băieţii lui Uhrin au controlat întreaga partidă, iar scorul putea să ia proporţii, dar Cisovsky în prima repriză şi Zăgrean în partea secundă au nimerit doar bara. La bănăţeni au debutat şi ultimele două achiziţii, Sorin Ghionea şi Nikola Ignjatijevici. Poli ca juca penultimul amical înainte de startul returului, marţi de la ora 14 cu ACU Arad, pe stadionul din Jimbolia.