duminică, 15 ianuarie 2012

Peluza Sud iese astăzi în stradă

Galeria Politehnicii organizează, în această după amiază, un miting în Piața Operei. Acțiunea e legată de evenimentele din ultimele zile din țară, ca urmare a demisiei lui Raed Arafat din funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.
„Nu suntem manipulați politic. Nu suntem afiliați niciunui partid. Nu ne conduce nici un Ponta, nici un Băsescu, nici un Crin, nu ne conduce nimeni. Însă ne-a ajuns. Ne vrem drepturile, vrem ca abuzurile să nu mai rămână nepedepsite, vrem ca cei vinovați pentru viața grea de zi cu zi să plătească. Timișoara nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se întâmplă acum în București. Timișoara, orașul Revoluției, nu poate sta pe margine cu mâinile în sân și să privească la ce se întâmplă. Duminică, 15.01.2012, ora 17.00, veniți cu toții în Piața Operei! Viață-n libertate ori moarte stirgă toți!”, e mesajul distribuit de Peluza Sud pe rețelele de socializare.
Membrii Peluzei Sud sunt recunoscuți pentru faptul că organizează și evenimente fără conotații fotbalistice. Cu siguranță, cea mai mare amploare o are marșul de comemorare al Revoluției, desfășurat în fiecare an, la data de 17 decembrie.