marți, 16 august 2011

Debut... cu incertitudini...


Cu doar câteva zile înainte de debutul oficial în noul sezon al diviziei a doua, Vali Velcea nu ştie încă lotul definitiv cu care se va prezenta la primul meci. Vedetele încă speră să scape de echipa lui Marian Iancu. Sepsi e tot la echipa satelit, acolo unde a ajuns şi Popovici. De asemenea, Goga nu a luat parte la ultimul antrenament, fiind „învoit”.
Poliştii vor debuta, vineri, de la 20.30, pe Dan Păltinişanu, în seria a doua a diviziei B, împotriva celor de la FC Bihor Oradea. Antrenorul Valentin Velcea are încă mari nelămuriri asupra jucătorilor pe care se va putea baza (sau nu) la această partidă.
Unul dintre cei mai importanţi jucători aflaţi încă sub contract cu Poli, Laszlo Sepsi, joacă încă la formaţia satelit a primei echipe. Tehnicianul de pe banca tehnică a echipei Poli Timişoara crede că fundaşul va fi reprimit la prima echipă, urmând să joace în meciul de vineri.

Incep meciurile oficiale...


Alb-violeții au intrat în linie dreaptă, înaintea startului noului sezon. Bănățenii vor da, în sfârșit, piept cu competiția, după mai bine de două luni de antrenamente.

Febra jocurilor oficiale începe să se simtă la Poli. În formulă aproape completă, poliștii s-au pregătit, în această dimineață, cu gândul la prima etapă a ligii secunde. Din lot lipsește în continuare Laszlo Sepsi, exilat la echipa a doua, acolo unde a ajuns și Alex Popovici, în urma ieșirii nervoase de la meciul de sâmbătă, cu CSMȘ Reșița.