vineri, 18 mai 2012

THE GUARDIAN

Jurnaliştii de la The Guardian tratează pe larg toate problemele cu care se confruntă fotbalul românesc în prezent. Englezii ne laudă noul stadion şi scriu că este un motiv de mîndrie pentru noi, dar spun că asta nu poate trage vălul asupra a ceea ce se ascunde în fotbalul nostru. 

"Naţional Arena este magnific. Laturi abrupte - cele mai abrupte în conformitate cu legislaţia europeană, atmosfera este excepţională, este aproape de centrul oraşului şi accesul se face rapid. Chiar dacă au fost probleme de finanţare, România are un stadion cu care se poate mîndri. Stau în locurile rezervate presei şi avem tot ce ne trebuie. Prize, televizoare şi cabluri de internet peste tot. Nu mi-a venit să cred că este vorba despre acelaşi oraş pe care l-am vizitat acum 11 ani", începe Jonathan Wilson în The Guardian.

"Stadion superb, fotbal murdar"

Ziaristul englez şi-a adus aminte cum arăta fostul stadion, "Lia Manoliu", la meciul din calificările în grupele Uefa Champions League, Dinamo-Manchester. "Aici se construieşte peste tot. Biserici vechi, blocuri şi monumentele sînt în curs de dezvoltare. Cîndva părea o ironie atunci cînd Bucureştiul era considerat "Micul Paris", acum se poate vedea că oamenii ştiau despre ce vorbesc. Primul meci pe care l-am văzut la Bucureşti a fost Dinamo - Steaua, chiar pe stadionul gazdelor, care era o dărăpănătură. A fost haos atunci. Cîţiva ani mai tîrziu îmi amintesc că am văzut Dinamo - Manchester pe Lia Manoliu. Atunci am fost îngrozit de ce cum arăta arena şi că mi s-ar putea întîmpla ceva", a scris acelaşi jurnalist.

"Universitatea Craiova a fost exclusă abuziv"

Englezii fac apoi referire la incidentul de la Finala Europa League, atunci cînd doi suporteri ai Universităţii Craiova au intrat pe teren, şi scriu despre "lucrurile necurate din fotbalul românesc".

"Atmosfera şi organizarea au fost incredibile. La începutul meciului, doi suporteri ai Universităţii au intrat pe teren în semn de protest la ceea ce s-a întîmplat cu echipa lor. Această echipă este una dintre cele mai vechi şi cele mai de succes din istoria fotbalului românesc. A fost retrogradată, dar ce a urmat a fost din ce în ce mai rău. Se presupune că echipa a refuzat să încheie un acord cu fostul său antrenor, Victor Piţurcă, şi clubul a fost exclus din toate competiţiile şi forţat să elibereze toţi jucătorii. Nu trebuie să fii teoretician să îţi dai seama că a fost o conspiraţie împotriva proprietarului clubului Universitatea, Adrian Mititelu. Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii, şi Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei au invocat nişte cauze care nu par a fi reale. Federaţia română a decis interzicerea Craiovei şi FIFA a pus la îndoială legitimitatea deciziei, dar FRF a rămas pasivă", au adăugat cei de la The Guardian.

Englezii citează Gazeta Sporturilor în cazul Timişoarei

The Guardian nu uită nici de cazul celor de la Poli Timişoara.  "Un alt episod ciudat a fost retrogradarea celor de la Poli Timisoara. Aceştia au fost retrogradaţi pentru că nu au primit o licenţă în conformitate cu articolele 46 şi 47 din Regulamentul de licenţiere. La fel au păţit şi Gloria Bistriţa şi Victoria Brăneşti. Ciudat a fost atunci cînd cotidianul Gazeta Sporturilor a publicat o serie de  stenograme din care reiese că Mircea Sandu prezintă decizia ca o victorie împotriva patronului lui Poli, Marian Iancu. "I-am (înjurătură) lui Iancu. Sînt mai puternic şi i-am (înjurătură) ca persoană", se arată în stenogramă. Este uşor să îţi dai seama că Timişoara a fost victima unei răzbunări a lui Mircea Sandu, Craiova a fost executată în mod abuzic pentru ca jucătorii ei să devină liberi, iar alte cluburi au fost victime colaterale", a mai scris jurnalistul englez.

Jonathan Wilson consideră dubios comportamentul lui Sandu şi Dragomir, care au reuşit să îl facă pe Adrian Mititelu să pozeze în victimă. Cei doi au spus despre Mititelu că nu îşi plăteşte jucătorii şi antrenorii la timp şi face foarte multe acuzaţii fără dovezi. The Guardian este la curent cu tot ceea ce se îmtîmplă în fotbalul românesc şi de faptul că Adunarea Generală a FRF a decis să elimine echipa lui Mititelu, în timp ce a acordat Craiovei dreptul de a avea o echipă în Liga a II-a din sezonul următor.

Cazurile "U Cluj - CFR" şi "Unirea Urziceni" sînt urmărite atent

The Guardian aminteşte şi de scandalul iscat cu o zi înaintea marii finale Europa League, la U Cluj - CFR, dar şi despre situaţia celor de la Unirea Urziceni, care au fost campioni în 2009, au învins-o pe Rangers cu 4-1 chiar pe Ibrox, iar apoi au fost dizolvaţi.

"Imbecilitate, scandal, conspiraţie", sînt cuvintele cu care The Guardian încheie articolul. Ziariştii spun că imaginea promiţătoare şi impresionantă a Stadionului Naţional este umbrită în esenţă de ceva putred ce se ascunde şi stă în spatele fotbalului.

duminică, 6 mai 2012

Weekend fericit pentru echipele din TIMISOARA...

Chindia Targoviste - POLI TIMISOARA  1 - 2

POLI TIMISOARA - Gaz Metan Medias 5 - 0 ( juniori )

RCM TIMISOARA - steaua bucuresti 19 - 15 ( rugby )

U Cluj - BC TIMISOARA 65 - 70 ( baschet ) calificare finala

CFR TIMISOARA - uta arad 4 - 0 ( fotbal feminin )
PLUS - se anunta revenirea uneia din cele mai titrate echipe romanesti de fotbal RIPENSIA
PROMISIUNI SAU REALITATE...
Cu Poli în moarte clinică, autorităţile din Timişoara vor să readucă la viaţă Ripensia, cea mai prolifică echipă românească din perioada interbelică. Într-o discuţie avută cu şeful CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, liderii suporterilor polişti au primit o veste despre viitorul fotbalistic. Şeful de la CJT ar dori să reînvie brandul Ripensia Timişoara.
Ripensia Timisoara a fost primul club de fotbal profesionist din Romania. A fost infiintat in noiembrie 1928 si a disparut in 1948. Ripensia Timisoara a fost infiintata de dr. Cornel Lazar, unul dintre cei mai faimosi promotori ai fotbalului banatean si care fost presedinte al unei alte echipe legendare din Romania, Chinezul Timisoara. Din cauza statutului de echipa profesionista, Ripensia nu a putut evolua in campionatul national pana in 1932. Prima participare, in sezonul 1932-1933, a adus si primul titlu de campioana. Au urmat alte trei, la finalul sezoanelor 1934-1935, 1935-1936 si 1937-1938. Ripensia a mai castigat si doua Cupe ale Romaniei in anii 1934 si 1936.

sâmbătă, 5 mai 2012

Chindia - Poli Timisoara 1 - 2. BRAVO POLI


Chindia Târgovişte: Perianu - D. Pătru, Morariu, Mladen, C. Dinu - R. Dobre, S. Rădoi (cpt.), Cherchez,  - Verdeş, I. Radu. Antrenor: Flavius Stoican.
Poli Timişoara: Kirev - Dăruială, Ilie, Mera (cpt.), Sandu - Chiş, Poparadu, Petcuţ, Pătraş - Axente, Ad. Popa. Antrenor. Valentin Velcea.


Alb-violeţii au învins Chindia cu 2-1 după o săptămână grea în care au fost acuzaţi de jocuri necurate. Poli a arătat o cu totul altă faţă în jocul de la Târgovişte, un teren ostil pe care bănăţenii s-au impus pentru prima dată în istorie. Mera şi Ilie, adică fundaşii centrali, au adus cele trei puncte.

marți, 1 mai 2012

Stadionul Dan Paltinisanu, fostul 1 Mai


Marele oval bănăţean îşi sărbătoreşte de 1 mai ziua de naştere. Stadionul ce poartă numele fundaşului de legendă Dan Păltinişanu, este şi azi al doilea ca mărime din ţară, şi chiar dacă nu e cel mai modern sau cel mai frumos, rămâne impunător şi respectabil. E „acasă” pentru sute de mii de suflete care se bucură şi suferă pentru Politehnica Timişoara.
Construit într-un stil „socialist” şi pentru toate sporturile în 1963, arena alb-violeţilor a trecut prin multe schimbări de-a lungul anilor. De la o capacitate de 30.000 de locuri pe bănci a fost mărit la peste 40 de mii de locuri la prima renovare din 1985. Au urmat vremuri grele pentru stadionul construit prin muncă voluntară. Arena a intrat în stare de degradare la începutul anilor 2000. Peste doi ani avea să vină însă o nouă renovare impusă de cerinţele Diviziei A. S-a trecut treptat la scaune şi la consolidarea structurii. Peste un an s-a inaugurat şi nocturna, la un meci cu Petrolul Ploieşti (2-1). Anul 2008 a adus noi lucrări la arenă şi anexe, care au fost aduse la standarde UEFA. Poli revenea în cupele europene.
Capacitatea actuală e de 32.972 locuri pe scaune, dintre care 1.742 sunt acoperite. De asemenea „Dan Păltinişanu” oferă facilităţi moderne pentru presă şi, în ciuda vechimii sale, sistemul de drenaj e printre cele mai bune din ţară, gazonul a fost şi el mereu de calitate, peste media terenurilor autohtone. Arena a purtat la început chiar denumirea de „1 Mai”, apoi după Revoluţie aceasta a luat numele fotbalistului Silviu Bîndea între 1992 şi 1995.
O serie de meciuri şi evenimente celebre de pe „El Monumental” vor rămâne mereu în inimile timişorenilor. Meciurile cu Celtic, Atletico, Real Madrid sau Şahtior Doneţk, din cupele europene. Duelurile interne cu UTA, Dinamo ori Steaua. Meciurile internaţionale şi concertele. Toate au avut parte de o atmosferă fierbinte, cum numai în capitala Banatului e posibil, cu zeci de mii de spectatori. Legendele continuă în privinţa a câţi spectatori au privit meciul cu scoţienii, 50 sau 60 de mii, în timp ce la concertul Lepa Brena din 1984, care va avea parte de un „encore” vara aceasta, au fost 65.000 de oameni!
S-a tot vorbit de o arenă nouâ în Timişoara, dar totul a rămas deocamdată la stadiul de proiect, ficţiune chiar, dacă ţinem cont de ce se întâmplă în ultima perioadă cu clubul alb-violet.

Serie de rezultate ciudate...

Poli - uta 0 - 1
Baia Mare - Poli 0 - 5 ( scor mincinos, multe eliminari )
Poli - Luceafarul Oradea 1 - 2

In momentul acesta 02.05.2012 primele trei pozitii din clasament sunt ocupate de:

1. Gloria Bistrita 56p
2. Poli 49p
3. uta 41p

Gloria promoveaza, Poli nu primeste licenta ( ori se dizolva echipa si porneste pe un nou drum din liga 5 ), urmatoarea care promoveaza ar fi ...uta.
Sincer imi doream sa se dizolve Bistrita si Padureanu - mare blatist.
Daca nu este sa promovam noi -- POLI -- atunci sa promoveze -  uta - , decat Chindia, Luceafarul Oradea sau gaz Metan Severin