marți, 14 iulie 2015

14.07.2010 - 14.07.2015. Al cincilea an de blog. Blog dedicat suporterilor timisoreni.


ACS POLI TIMISOARA - redebut in liga I. Tricouri violet si infrangere pe teren propriu. Esec injust.

Peste 10.000 de timișoreni au venit luni seara pe stadionul ”Dan Păltinișanu” pentru a o vedea pe Poli în violet, la revenirea în prima ligă. Din păcate, elevii lui Dan Alexa au cedat la limită, 0-1 contra echipei Pandurii Târgu Jiu, nemeritat, după un joc în mare măsură echilibrat, adjudecat după eliminarea, din minutul 52, a lui Cânu.
Poli a dominat prima parte, gorjenii ieșind rar din propria jumătate în primele 20 de minute. Cele mai mari șanse i-au aparținut lui Llorente (min. 37(, care a trimis de la 30 de metri puțin pe lângă bară și lui Javi Hernandez (min. 40), care a șutat de la 20 de metri, însă Mingote a prins balonul.
Momentul decisiv a fost în minutul 52, când Cânu a fost eliminat cu roșu direct pentru un fault asupra lui Roman. Arbitrul Alexandru Tudor a lăsat jocul să continue, l-a oprit pentru a-l expulza pe fundașul nostru, iar apoi a dictat foarte ușor o lovitură liberă la 20 de metri de buturile lui Kirschstein. Răduț a transformat lovitura liberă cu o execuție de efect, însă cu mult noroc, mingea lovind transversala înainte de a intra în plasă: 0-1 în minutul 56.
Poli a presat chiar și cu un om în minus, dar incursiunile lui Bărbuț, Zicu sau Elek au fost fără efect. În minutele de prelungiri, alb-violeții au dominat ostilitățile, însă în ultimele secunde Elek a fost oprit inexplicabil în careul mare, pentru un presupus fault în atac.
Poli Timișoara. Kirschstein - Belu, Cânu, Scutaru, D. Popescu - O. Popescu (min. 75, Poparadu), Melinte, Llorente, Curtean (min. 56, Zicu) - Hernandez (min. 46, Bărbuț)- Elek.