luni, 20 decembrie 2010

Cantonament iarna 2010-2011

Team-managerul FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat că echipa sa va întâlni, în perioada de pregătire, adversari cu nume, bănăţenii aflându-se în negocieri cu formaţii precum Spartak Moskova, ŢSKA Moscova, Sparta Praga şi Young Boys Berna.

"Vom întâlni adversari cu nume. Printre cluburile cu care negociem sunt Spartak Moscova, ŢSKA Moscova, Sparta Praga sau Young Boys Berna. Sper ca săptămâna aceasta să semnăm contractele pentru jocurile amicale", a spus Stanciu.

Jucătorii de la FC Timişoara se reunesc la 10 ianuarie, pentru a face vizita medicală. Cele două cantonamente ale iernii vor avea loc la Debrecen, în Ungaria, în perioada 12-17 ianuarie, şi la Marbella, în Spania, din 20 ianuarie, unde vor avea loc cinci partide amicale.

Retur 2010-2011

Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, www.frf.ro, "la propunerea domnului Marius Stan, reprezentant al cluburilor de Liga I, Comitetul Executiv al FRF a aprobat ca ediția 2010-2011 a campionatului național Liga I să se reia, cu etapa a 19-a, la data de 25 februarie 2011. Programarea definitivă a etapelor 20-34 va fi făcută ulterior".



În etapa a 19-a, Poli Timişoara va juca pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş.

luni, 13 decembrie 2010

Dusan Uhrin - noul antrenor

Deşi înţelegerea dintre Poli şi Dusan Uhrin nu a fost încă parafată, ultimele informaţii arată că cele două părţi s-au înţeles deja, iar în cursul zilei de marţi va avea loc semnarea contractului.



„Încă nu am bătut palma, nu am semnat contractul cu Uhrin, dar sigur de mâine (n.r. - marţi) vom avea antrenor”.
„Sunt mulţumit că vă pot anunţa că Timişoara are antrenor. Dusan Uhrin va semna cu Poli un contract pe o perioadă de un an şi jumătate. În mare se va lucra cu acelaşi colectiv tehnic, dar vor fi una sau două schimbări”, Marian Iancu.

 Se pare că întâlnirea dintre Iancu şi autorităţi a fost de bun augur şi la mai puţin de o oră el, împreună cu viitorul antrenor al FC Politehnica Timişoara, Dusan Uhrin, au făcut primele declaraţii pentru presă, anunţând că au ajuns la un acord. Nici unul dintre cei implicaţi în discuţii nu au oferit declaraţii înainte de a se ajunge la un acord. Deşi Uhrin ar fi dorit să discute cu presa la sosirea la Timişoara, duminică, el a răspuns solicitărilor lansate de managerul sportiv Daniel Stanciu şi nu a oferit nici un fel de amănunte presei. La fel, la sosirea în oraşul de pe Bega, Marian Iancu nu a discutat cu mass-media, anunţând primele declaraţii atunci când se va ajunge la o înţelegere. Ceea ce s-a şi întâmplat.




"Sper că vom avea din nou stadionul plin! Dar, înainte de toate, le transmit prietenilor noştri suporteri că vom juca un fotbal ofensiv, un fotbal de atac. Sperăm să scoatem cel mai bun loc posibil. Îmi doresc să am aceeaşi relaţie bună cu fanii ca şi data trecută, au fost nişte susţinători minunaţi! Sunt bucuros că avem din nou culorile pe care le-a avut echipa când am început să o antrenez în 2007. Acestea sunt culorile adevărate ale lui Poli!" Dusan Uhrin

NOU
Dorin Goga e cu un picior în Ştefan cel Mare.
"Poetul" ar urma să ajungă la Dinamo, ca monedă de schimb pentru Adrian Cristea, fotbalist dorit de Marian Iancu încă din primăvară.

Dorin Goga a plecat în această seară la Bucureşti, împreună cu Marian Iancu. Patronul lui Poli a ajuns la o înţelegere cu preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, în ceea ce priveşte afacerea Goga - Cristea. "Prinţul" este aşteptat mâine dimineaţă la Timişoara pentru a semna cu gruparea alb-violetă. În acest moment, singurul impediment al tranzacţiei îl constituie salariul mare pe care îl cere Goga. La Timişoara, "Poetul" avea un salariu anual de 150.000 de euro.

Goga s-a întâlnit în această dimineaţă cu Marian Iancu, la hotelul unde s-au purtat şi negocierile cu Dusan Uhrin. Cei doi au discutat mai bine de o jumătate de oră.

duminică, 12 decembrie 2010

Dusan Uhrin la Timisoara / Iancu , Chivorchian, Stanciu si Uhrin la negocieri in aceste momente.

Dusan Uhrin Jr. a aterizat în urmă cu câteva minute pe aeroportul Traian Vuia din Timişoara.

La aeroport, Dusan a fost aşteptat de Daniel Stanciu, team-managerul Politehnicii Timişoara.

Iancu a venit si el în Timişoara pentru a negocia cu Uhrin

Marian Iancu a sosit în această seară în Timişoara. Motivul vizitei este lesne de înţeles, negocieria contractului cu Dusan Uhrin, care „aterizase” în oraş cu câteva ore mai devreme.

 Marian Iancu a spus că sunt şanse foarte mari ca de dimineaţă antrenorul ceh să fie prezentat oficial! Tot mâine, patronul Politehnicii va avea o întâlnire cu autorităţile locale.

joi, 9 decembrie 2010

A venit VACANTA...

Începând de astăzi, 9 decembrie, poliştii intră în vacanţă.
Echipa a avut o ultimă reunire la stadion, urmând ca primul antrenament de anul viitor să aibă loc pe 10 ianuarie 2011, cu începere de la ora 12,00.

marți, 7 decembrie 2010

Uhrin semnează cu Poli... / Este buna schimbarea ? Contra nu are nicio infrangere...dar degeaba daca ai multe egaluri... / Dusan Uhrin - part 2

Totul e clar la Poli Timişoara. Dusan Uhrin jr. va fi noul antrenor din retur, urmînd să semneze un contract pe doi ani şi jumătate. Cehul va sosi la finele săptămînii la Timişoara, iar Marian Iancu vine să se asigure personal că tehnicianul nu va refuza detaliile financiare propuse.

"Opţiunea mea este una singură: Dusan. Dacă nu mă voi înţelege cu Dusan, atunci voi negocia cu Uhrin. Din punctul meu de vedere, va fi noul antrenor al echipei. Sper ca şi el să gîndească la fel şi îmi doresc să ne putem înţelege şi din punct de vedere financiar. Mă voi întîlni cu Dusan la finele săptămînii la Timişoara şi voi discuta direct cu el".
Marian Iancu

Dusan Uhrin jr. - antrenor principal
Valentin Velcea - antrenor secund
Iosif Rotariu - antrenor secund
Dragoş Picu - antrenor cu portarii
Giuseppe Vino - preparator fizic

Este clar ca o data cu venirea noului antrenor lucrurile se vor schimba. E  bine ca pana acuma echipa nu a pierdut niciun meci, dar era bine daca am fi avut mai multe victorii... ajungem la vorba patronului ( ...decat doua egaluri mai bine o infrangere si o victorie, in loc de doua puncte, ai trei puncte...).
Dar si daca in loc de o victorie si o infrangere am fi avut doua infrangeri... nici nu stii cum e mai bine.
Lucrul cel bun este ca avem echipa in prima divizie si trebuie sa ne bucuram ca suntem si acolo sus, in vremurile astea grele nu se stie ... echipele se pot desfiinta.
Dusan Uhrin are un alt stil de-a juca cu el ori castigi ...ori pierzi, nu strica nici modul asta de joc. In primul mandat al cehului aveam cele mai multe goluri date in campionat - bine, aveam si un atacant meserias.
Acum, avem record de invincibilitate, am avut record de goluri marcate, am jucat finale, am avut golgheteri, am fost vicecampioni, am avut puncte luate si puncte reprimite, scandaluri, am avut jucatori cu nume, am pierdut culori, am recastigat culori, l-am avut pe Hagi, am avut o gramada - suntem o echipa cosmopolita, lovituri de imagine cat cuprinde - in anii astia de la revenirea echipei in primul esalon si de la venirea BKP-ului , DAR NU AM AVUT TITLURI si ACUM a venit momentul sa le castigam. Cu Uhrin, cu Contra, cu Iancu cu oricine ar fi antrenor trebuie sa castigam si noi ceva...

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Pleaca Contra... vine Uhrin... / Poli, fără antrenor, de ziua ei

Patronul Politehnicii Timişoara s-a înfuriat pe Contra, pentru faptul că i-a dat o replică atât de tăioasă la TV, iar ca "răsplată" Iancu la demis pe Cosmin Contra tot la TV, ameninţându-l pe bănăţean că nu va mai antrena pe Bega cât timp boss-ul BkP va mai fi la Politehnica Timişoara.



"O să găsim pe altcineva în locul lui Contra, dacă vorbeşte în felul ăsta. Aţi văzut şi voi cum arată echipa. Dacă nu înţelegem că de arbitri trebuie să se ocupe altcineva şi suntem tari în gură, cum este Cosmin, pleci. Iar Cosmin, pentru modul cum a vorbit în seara asta, nu va mai fi niciodată antrenor, cât timp sunt eu la Timişoara" a spus patronul Politehnicii.

"Contra este un rebel. Eu am riscat, i-am dat pe mână acest club şi uite unde am ajuns. Trebuie să răspundă pentru ceea ce face. El nu mă cunoaşte. Acum mă va cunoaşte. Cosmin Contra nu mai este antrenor la Timişoara. La revedere, să-şi caute echipă!", a spus Iancu, în direct, astfel antrenorul Politehnicii a fost DEMIS în direct la TV!!!



"Trebuia Cosmin să iasă la televizor şi să discute de arbitraje? Ce să discute, când echipa arată aşa? Eu sunt prost şi el este deştept? Bine, eu sunt prost şi rămân la echipă, dar el pleacă şi va continua unde va dori. Nu se pune însă problema să îmi pară rău că a fost antrenor la Timişoara", a declarat Marian Iancu, în direct la GspTv, motivându-şi declaraţia precedentă, prin care şi-a demis antrenorul.

Cine-l urmează pe banca tehnică pe Cosmin Contra? Răspunsul vine tocmai de la... aţi ghicit! Marian Iancu! "O să-l contactez pe Uhrin. Nu ne-am despărţin duşmani, contrar a ceea ce s-a spus", a încheiat Marian Iancu.

Cutremur de Ziua Politehnicii

Ceea ce părea o victorie frumoasă şi o aniversare cu stil, s-a transformat într-un coşmar. Poli a condus la Bistriţa cu 2-0 şi 3-1, dar a fost egalată în minutul 90, 3-3, după care... prăpăd televizat. Iancu acuză, însă Cosmin a pus Contra!!









Rezultatul este oarecum aşteptat, după un schimb dur de contre de la distanţă.

Contra: De luni să antreneze Iancu echipa. I-am zis că dacă mai atacă jucătorii, o să ne despărţim. Dar dacă eu ştiu aşa puţin fotbal, să vină el să facă echipa, să facă antrenamente. Ne despărţim!

Iancu: Contra nu mai e antrenorul Timişoarei de astăzi. Îl mandatez pe Stanciu să-l aducă pe Dusan Uhrin la echipă. Oricum, eu nu l-am vrut pe Cosmin nici din vară, dar Chivorchian şi Stanciu mi-au adus argumente ca să-l las jucător şi antrenor. Cât voi fi eu la Timişoara, Contra nu va mai face parte din club.

Bistrita - Poli 3 - 3 / Pacat, am pierdut 2 puncte mari



Respect in fata istoriei: Poli a jucat la Bistrita in echipament alb - negru.


Pentru mulţi fani decizia poate fi chiar o surpriză, pentru cei care cunosc istoria clubului decizia este una uşor explicabilă. Albul şi negrul au fost primele culori sub care au jucat primii fotbalişti ai Societăţii Sportive Politehnica Timişoara, organizaţia în care îşi are izvoarele şi actuala FC Politehnica Timişoara.




Exact în urmă cu 89 de ani, pe 4 decembrie 1921, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara dobândea personalitate juridică. În primele momente ale existenţei, organizaţia a avut o secţie de „futbol”, aşa cum era numită în actul de înfiinţare. Primele culori sub care au activat studenţii bănăţeni au fost alb – negru. Ulterior, s-a trecut la deja cunoscutul alb – violet, a urmat o perioadă în care s-a jucat cu tricouri alb – albastre şi, în final, înapoi în alb – violet. Acestea au fost cele care au consacrat clubul, au devenit cele mai iubite din Banat, iar în acest moment sunt culorile care reprezintă Timişoara.

Ca respect faţă de istoria recuperată a clubului, băieţii lui Cosmin Contra şi Vali Velcea vor juca partida cu Gloria Bistriţa purtând echipament în dungi alb – negre, asemănător cu cel folosit de primii poliști.


Doar un punct obţinut la Bistriţa, la aniversarea clubului

Politehnica Timişoara nu a reuşit să aducă suporterilor bucuria unei victorii în ziua în care clubul a împlinit 89 de ani de ani de existenţă, întorcându-se acasă cu un singur punct obţinut în urma unui egal, scor 3 - 3. Gloria Bistriţa a predat bănăţenilor o lecţie de fotbal, elevii lui Nae Manea nu au renunţat nicio clipă la luptă, au recuperat gol cu gol şi înainte de ultimul fluier al arbitrului au egalat cu un gol de generic.



Gazdele au pornit partida destul de bine, în minutul 6 Bruno Moraes a reuşit să lovească bara, după un şut de la jumătatea terenului. Totuşi, cei care au deschis scorul au fost timişorenii, în minutul 18, prin Luchin, el a reluat în gol, de la doi metri de spaţiul de ţintă, mingea recentrată de Cisovsky în urma unui corner. Totul părea să curgă cum nu se poate mai bine pentru Poli, iar victoria mult dorită părea la îndemâna elevilor lui Cosmin Contra. Bistriţa a fost sufocată de pressing-ul făcut de alb-violeţi, echipa gazdă aproape că nu a contat în atac. Cel care s-a aflat extrem de aproape de un nou gol a fost tot Luchin şi tot în urma unui corner. La doar două minute de finalul primei reprize Bistriţa trece pe lângă egalare, după ce Petre a trimis mingea în bara lui Pantilimon.

După pauză lucrurile păreau să meargă bine pentru Poli, în minutul 50 Tameş execută o lovitură liberă, portarul Albuţ a scăpat mingea şutată şi Zicu a împins balonul în poartă. La doar trei minute, Bistriţa reuşeşte primul gol, lovitura lui Velcovic în loveste pe Burcă şi intră în poarta lui Pantilimon. Timişoara nu cedează ofensiva şi, în minutul 67, Axente marchează după un şut bine plasat. La 3 – 1 toată lumea era sigură de victoria oaspeţilor. Mai puţin Nae Manea, antrenorul Gloriei, el a riscat totul şi a trimis echipa în atac. Asul din mânecă s-a numit Keita, atacantul a reuşit două goluri. Primul a venit în minutul 72, senegalezul a înscris şi a readus speranţa în tabăra gazdă. Minutul 83 a însemnat pentru Burcă al doilea cartonaş galben şi, implicit, eliminarea. Echilibrul din teren s-a cam rupt şi Bistriţa a fost „călare” pe polişti. Surpriza a venit în minutul 90, acelaşi Keita a reuşit un gol pe care nici măcar el nu l-ar fi anticipat. Atacantul senegalez a marcat cu un lob superb din colţul careului de 16 metri, mingea l-a depăşit pe Pantilimon şi a adus fericirea pentru bistriţeni.

La finalul meciului, Cosmin Contra a avut o izbucnire extrem de violentă la adresa centralului Istvan Kovacs. În ciuda previziunilor, acesta s-a achitat decent de sarcina avută şi, în mod sigur, Poli nu a pierdut sâmbătă din cauza arbitrilor. Inexplicabilă este atitudinea jucătorilor timişoreni de pe final de meci, jocul „moale” prestat şi faptul că mulţi au aşteptat pur şi simplu să se termine o partidă pe care o considerau deja câştigată.

LA MULTI ANI, POLI ! Pe 4 decembrie 1921 s-a născut Poli Timişoara! Astăzi se împlinesc 89 de ani de la înfiinţare!

Infiintarea Scolii Politehnice din Timisoara, la 15 noiembrie 1920, prin Decretul semnat de Regele Romaniei Ferdinand I, a insemnat incununarea stradaniilor celor mai luminate minti de pe aceste meleaguri si ridicarea orasului de pe Bega la rangul de CIVITAS ACADEMICA. In paralel cu pregatirea profesionala inca din toamna anului 1920 au existat preocupari si pentru activitatea sportiva a studentilor. S-a avansat ideea construirii unui club universitar, sau a unei societati sportive, idee sustinuta de insusi profesorul Traian Lalescu – primul director al Scolii Politehnice.Discutii cu privire la infiintare au avut loc la restaurantul Palace, la care printre altii au participat si Victor Vlad, Ioan Zaganescu, Barbat, Petric, Rosca si Vancu ... Dupa luni de framantari s-a organizat si s-a pregatit o echipa de fotbal formata la inceput numai din studenti. Echipa de fotbal “Poli” a activat cu incepere din anul 1921 in Campionatul districtual Categoria a II-a alaturi de echipele Patria, Progresul, Dura si altele.Desi activitatea sportiva a studentilor a demarat in anul 1920/1921 si s-a conturat in primavara anului 1921, Societatea Sportiva Politehnica s-a constituit statutar la data de 04 decembrie 1921.In anul 1924 Poli promoveaza in campionatul districtual categoria I dupa meciul de baraj cu Kadima castigat de studenti cu 2 – 0.

Pana in anul 1928 studentii au jucat pe terenul Patria si au fost antrenati din simpatie, pe gratis, de antrenorul italian Carnelli. Din 1928 studentii vor avea propria lor arena, Stiinta. In anul 1936 Poli activeaza in Divizia C, in 1941 in Divizia B iar in 1948 realizeaza visul mult dorit: promovarea in Divizia A. Iata eroii care au realizat performanta: Corbus, Pacurariu, Mazare, Mioc, Popescu, Marcu, Andreescu, Meghie, Iovan, Radulescu, Dee, Morja, Chioreanu, Francescovici si Baciu , condusi de antrenorul V. Carte.

De atunci Poli, osciland intre A si B a reusit sa castige Cupa Romaniei de 2 ori (1958 si 1980), sa fie finalista a Cupei Romaniei de 4 ori (1974, 1981, 1983, 1992) si sa castige locul III in Divizia A de 5 ori (1950, 1956, 1957/58, 1962/63, 1977/78).

Inlocuieste Chinezul si Ripensia in inimile suporterilor banateni

Echipa studenteasca fondata odata cu crearea Universitatii Politehnice de Traian Lalescu în 1921, a stat în conul de umbra al marilor echipe ale orasului din perioada interbelica, Ripensia si Chinezul. Dupa razboi însa, Poli a preluat stafeta fotbalului timisorean, dar nu a reusit la nici un moment dat sa egaleze rezultatele obtinute de cele doua mari echipe ale Timisoarei înaintea perioadei comuniste. Cu toate acestea, Poli devine cea mai iubita echipa a Banatului, din toate timpurile. Având de suferit din cauza regimului dictatorial si deservind echipele centrale cu jucatori, în mod silit, echipa emblema a Timisoarei a oscilat adesea între primele doua esaloane. În ciuda câtorva prezente sporadice în cupele europene si a eliminarii unor cluburi precum Celtic Glasgow si Atletico Madrid, Poli nu a reusit sa câstige niciodata campionatul României. Inceputul unei noi ere la Timisoara

La câtiva ani dupa caderea comunismului a urmat si decaderea echipei, în principal datorita scindarii de universitate. Noii patroni ai vremii au dus echipa ce reusea un egal în 1991 cu Real Madrid în doar patru ani pe drumurile diviziei secunde.

Acolo, echipa timisoreana nu a reusit sa razbeasca mai multe sezoane la rând, iar daca Anton Dobos nu ar fi adus o echipa de divizia A la Timisoara, cea mai iubita echipa din Banat s-ar fi zbatut în continuare în ligiile inferioare.

Revenirea în Divizia A a fost urmata la scurt timp de venirea unui sponsor puternic, în persoana actualului presedinte al clubului Marian Iancu si a firmei cu sediul la Londra, Balkan Petroleum. Acestia au contribuit decisiv la transformarea echipei (lot, facilitati, conducere tehnica) într-unul care sa poata lupta pentru performanta, iar Timisoara se afla la începutul unui nou drum.

Naşterea unei legende


Articol aparut in "Regele Fotbal de Timis" In 1919, urmare a Primului Razboi Mondial, încheiat în anul anterior, partea de est a Banatului, si, o data cu ea, principalul oras al acestui teritoriu, Timisoara, a intrat în componenta României. La 11 noiembrie 1920, prin decretul nr. 4822, regele Ferdinand I al României aproba înfiintarea primei institutii de învamânt superior din Timisoara, Scoala Politehnica, a carei inaugurare va avea loc peste câteva zile, la 15 noiembrie. De-a lungul anilor, unitatea îsi va schimba numele în Institutul Politehnic (1948-1970), Institutul Politehnic Traian Vuia (1970-1991), Universitatea Tehnica(1991-1995), Universitatea Politehnica (din 1995). Primul rector al institutiei, marele savant matematician Traian Lalescu , era si un mare iubitor de sport. Fusese, în 1916, primul presedinte al Sporting Club Universitar Studentesc Bucuresti (ulterior Sportul Studentesc), iar în acea perioada era membru în Comitetul Central al FSSR (forul conducator al sportului românesc). El a initiat si înfiintarea unei grupari sportive a Scolii Politehnice. Astfel ca în toamna aceluiasi an, dupa discutii purtate la restaurantul Palace (cel din centru, purtând si acum acest nume, dar aflat momentan în renovare), alaturi de prof. Victor Vlad , studentul Ioan Zaganescu, Vartolomeu Barbat, avocatul dr. Petric si viitorii jucatori ai echipei, Neamtu, Rosca si Vancu , se ia decizia constituirii unei noi asociatii sportive: Societatea Sportiva Politehnica Timisoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea si fotbalul timisorean. Culori, alb-negru, tipic studentesti . La început, doar cu sectie de fotbal. O delegatie a studentilor merge în audienta la primarul orasului, Stan Vidrighin, solicitând ajutor material, dar nu îl obtine. Însa prefectului judetului, dr. Coste, a oferit 80.000 lei tinerilor entuziasti, pentru echipament. Prima conducere a clubului a fost alcatuita din Victor Vlad (presedinte) si Ioan Zaganescu (vicepresedinte) . Formata, cel putin la început, exclusiv din studenti, echipa va începe sa activeze în primavara anului urmator, 1921.

Prima mentionare în presa

Desi decizia înfiintarii fusese luata în toamna lui 1920, iar gruparea activa deja de câteva luni bune, SS Politehnica s-a constituit statutar abia la 4 decembrie 1921. De aici si obisnuita confuzie care se face în privinta anului înfiintarii echipei, deseori aparând, eronat, 1920 (inclusiv pe siglele clubului de-a lungul anilor si pe una dintre variantele actualei sigle oficiale a lui Poli ), anul oficial al înfiintarii fiind 1921. La 3 aprilie 1921, revista “Stadion”, editata de filiala banateana a FSSR (forul conducator al sportului românesc din acea vreme), scria: “Studentii de la Politehnica Timisoara fiind hotariti a îngriji si de educatia lor fizica, vor înfiinta în curând clubul lor sportiv dupa modelul colegilor lor din Bucuresti. Sustinatorul acestei miscari este d. Traian Lalescu, directorul Scoalei Politehnice, care este si membru în comitetul central al F.S.S.R.”. Mai mult ca sigur, aceasta este prima mentionare a gruparii în mass-media.

A doua echipa româneasca a orasului

Poli a aparut într-o perioada în care legea în fotbalul timisorean o faceau în principal Chinezul si CAT, prima fiind chiar cea mai buna echipa româneasca a acelor ani. Dupa Unirea, aparuta în 1920, Poli era a doua echipa timisoreana “româneasca”, întelegând aici ca era formata în principal din jucatori de nationalitate româna. Lucru explicabil, având în vedere ca pâna in urma cu foarte putin timp Timisoara facuse parte din Austro-Ungaria (pâna în 1918), între 1918-1919 fiind capitala unui stat efemer, Republica Banateana si abia din 1919 apartinând României. Spre deosebire de alte grupari din oras, din acei ani, precum Chinezul (echipa maghiara), CAT, Kadima (echipe evreiesti), Rapid (echipa germana). Cu siguranta ca Poli a fost afiliata la FSSR (forul conducator al sportului, si implicit al fotbalului, românesc din acea vreme, federatia de fotbal înca neexistând) chiar din 1921, deoarece în acel an va participa deja, cum vom vedea, la competitii oficiale. Primul sediu al clubului se pare ca a fost la... Restaurantul Palace din oras, local unde s-au bazele echipei. Primul campionat

Fara antrenor, alcatuita din studenti si elevi, Poli a început sa activeze în primavara anului 1921. Primul teren propriu a fost Patria din Timisoara, teren pentru care echipa a platit chirie. Nu stim unde se afla acest teren, dar cu siguranta ca el astazi nu mai exista. Nu stim, de asemenea, care a fost primul meci (mai mult ca sigur, amical, adversara fiind tot o echipa timisoreana) sustinut de Poli. Formatia studenteascaa jucat primele meciuri oficiale în a doua jumatate a anului 1921, înscriindu-se în editia 1921/22 a categoriei a II-a a Campionatului Districtual al Timisoarei. Unele surse ulterioare consemneaza ca Poli a evoluat în acest esalon înca din primavara lui 1921. Fals, din moment ce sistemul de disputare al competitiilor în România era – atunci, ca si acum – toamna – primavara, si e greu de crezut – spre deosebire de zilele noastre, când acest lucru se întâmpla deseori în esaloanele inferioare – ca a fost acceptata înscrierea unei noi echipe doar din retur. Acest esalon, ultimul pe atunci, ar fi echivalentul D3, daca se considera ca turneul final al Campionatului National ar fi D1, iar campionatele districtuale de categoria I ar fi D2. În acea editie a categoriei I a Campionatului Districtual al Timisoarei au participat cinci echipe (Chinezul, CAT, Unirea, RGMT, AVTK, clasate în aceasta ordine), Chinezul calificându-se pentru turneul final al primului campionat cu adevarat national (la care au participat atât echipele din Vechiul Regat cât si cele din teritoriile alipite României dupa Primul Razboi Mondial) si devenind campioana nationala.

Stadionul "Dan Paltinisanu"


Stadionul "Dan Paltinisanu" este amplasat in partea de sud-est al orasului, in apropierea Spitalului Judetean.. Este al doilea stadion ca mărime din România. A fost construit în 1960, cand avea 40.000 de locuri iar in ultimii ani a suferit numeroase lucrari de modernizare. In prezent are capacitatea de 33.000 de scaune si instalatie de nocturna de 1465 lucsi.

Pe data de 17 iulie 2006, Stadionul Dan Păltinişanu a găzduit unul dintre cele mai mari evenimente muzicale ale anului, concertul cantautoarei columbiene, Shakira, la care a luat parte un numar de aproximativ 25.000 de spectatori veniţi atât din ţară cât şi de peste graniţe. Stadionul poartă numele fotbalistului timişorean Dan Păltinişanu (1951-1995) care a jucat 10 sezoane la Politehnica Timisoara.


Informatii: Capacitate: 33.000 locuri Nocturna: 1.465 luxi Adresa: Aleea F.C. Ripensia (fostã Aleea Sportivilor), Timisoara

Istorie: Lucrarile la construirea stadionului au fost incepute la inceputul anilor '60, iar inaugurarea a avut loc pe data de 1 mai 1963. Muncitorii nu au fost platiti, totul fiind facut prin munca voluntara. Arena, care a purtat pana dupa Revolutie numele de '1 mai', a fost data in folosinta cu ocazia unui turneu international, la care au participat Stiinta, UTA, Velez Mostar, din fosta Jugoslavie si Ujpest, din Ungaria.

Stadionul putea gazdui pe gradene de lemn aproximativ 35.000 de oameni, dar in 1985 a trecut pentru prima data prin modernizare. Pentru meciul dintre Romania si Finlanda, '1 mai'-ul a fost suprainaltat cu trei randuri, astfel ca a ajuns un stadion de 40.000 de locuri. Nu de putine ori insa au fost peste 50.000 de spectatori la meciurile lui Poli.

Exemple sunt partidele cu Celtic Glasgow, din 1980, din Cupa UEFA, cu Steaua din 1986, dupa ce militarii veneau ca laureati cu Cupa Campionilor si cu Dinamo, din 1987. Dupa Revolutia din 1989, stadionul a primit numele de 'Politehnica', iar in 1995, dupa moartea fostei glorii a echipei alb-violete, a fost botezat 'Dan Paltinisanu'. 'Tata mare', cum era poreclit Paltinisanu s-a nascut la Bucuresti, in 1951, a debutat in Divizia A, cu Tractorul Brasov si a ajuns la Poli Timisoara, in 1973.

Urmatoarele modificari esentiale la arena au urmat de -abia in secolul XXI. Primele scaune au fost montate in anul 2002, an in care s-a dat in folosinta si cea mai moderna tabela de marcaj din tara. Nocturna a fost inaugurata in 2003, la meciul de campionat Poli-Petrolul.

Anul trecut s-au terminat lucrarile de montarea scaunelor in culorile alb si violet, capacitatea stadionului fiind in acest moment de 33.000 de locuri. Si intrarea pe arena timisoreana este o noutate pentru Romania, la porti fiind montate turnichete ca pe stadioanele care gazduiesc Cupa Mondiala, din Germania.

Mijloace de transport catre stadion Stadionul "Dan Paltinisanu" este amplasat in partea de sud-est al orasului., in apropierea Spitalului Judetean. Iata cateva din mijloacele de transport in comun pe care le puteti folosii: • De la Gara de Nord cu tramvaiul 8 cu coborarea la statia "Sala Olimpia" (8 statii), cu linia de autobuz "Expres 3" pana la statia "Cluj" • De la Posta Mare / Hotel Continental, troleibuzele 15 si 16 pana la statia "Cluj" (2 statii) • Din centru / Muzeul Banatului , troleibuzul 19 pana la statia "Cluj" (2 statii) • De la "Gara Timisoara Est" cu linia de autobuz "Expres 2" pana la statia "Cluj"
 

joi, 2 decembrie 2010

Cautam gloria, la Bistrita

De-a lungul timpului, cel mai întâlnit rezultat în confruntările dintre cele două echipe în Ardeal a fost remiza. Totuşi, elevii lui Cosmin Contra vor încerca să obţină cea de-a treia victorie din istoria clubului în fieful lui Jean Pădureanu şi să se aprope de liderul Oţelul Galaţi.

Prima confruntare dintre cele două echipe la nivelul Ligii I s-a consemnat în ediţia 1990/1991, sezonul debutului în elită pentru gruparea ardeleană. Gloria s-a impus la 28 noiembrie 1990 cu 3-2, după un meci spectaculos, gustat din plin de cei 8.000 de spectatori prezenţi la meci. Pentru gazde au punctat Ivan şi Şuvagău în două rânduri, în vreme ce golurile Politehnicii au fost reuşite de Mănăilă şi Rosenblum.

În anii ’90, Poli a rezistat cu greu în faţa formaţiei lui Jean Pădureanu, nereuşind să smulgă decât patru puncte de la Bistriţa. La 13 mai 1992, timişorenii pregătiţi de Jackie Ionescu reuşeau o victorie la limită, scor 1-0, iar patru ani mai târziu avea să se înregistreze o remiză albă. În această decadă, Gloria s-a impus de patru ori, două dintre partide fiind adjudecate clar de ardeleni, cu acelaşi scor, 4-0.

După 2000, palmaresul Politehnicii la Bistriţa s-a îmbunătăţit, însă victoria n-a venit decât într-un singur meci, cel din 25 aprilie 2009, atunci când Alex Curtean înscria unicul gol al meciului pe final de joc. Ultima înfrângere a alb-violeţilor pe terenul Gloriei s-a înregistrat în urmă cu şapte ani şi jumătate. La 5 aprilie 2003, alb-albaştrii s-au impus cu 2-0 în faţa trupei pregătite de Gheorghe Mulţescu, prin golurile lui Sânmărtean şi Coroian. Ultima întâlnire dintre cele două echipe la Bistriţa s-a disputat în luna februarie a acestui an, într-un meci contând tot pentru prima etapă a returului. A fost 0-0 la 20 februarie, pe banca Gloriei debutând actualul antrenor al Rapidului, Marius Şumudică.

Gloria Bistriţa – Poli Timişoara
Meciuri: 14
Victorii Gloria: 5
Remize: 7
Victorii Poli: 2
Golaveraj: 17-7

Surpriza la meciul cu Gloria...


Odată cu recuperarea palmaresului Politehnicii, oficialii Timişoarei au planuri mari. Marian Iancu doreşte să unească sub denumirea actualului club şi palmaresul legendelor Chinezul şi Ripensia.

Toată săptămâna premergătoare jocului cu Gloria Bistriţa a stat sub semnul aniversării celor 89 de ani de la înfiinţarea clubului. De la jucători până la conducători şi suporteri, suflarea alb-violetă vorbeşte despre importanţa datei de 4 decembrie pentru tot ceea ce înseamnă Poli, mai ales că echipa e neînvinsă în actualul campionat. "Jucăm într-o zi de sărbătoare pentru clubul nostru, iar asta trebuie să o demonstrăm noi pe teren, nu prin vorbe, ci prin fapte să dovedim că suntem alături de suporteri, de tot ce înseamnă spiritul acesta, al oraşului şi al Politehnicii", a decretat fundaşul Srdjan Luchin.

Recuperarea palmaresului nu contează doar pentru imagine, ci este vitală pentru marketingul clubului, acesta urmând să fie relansat. "Suporterii chiar colaborează deja cu oficialii pentru stabilirea modelului de tricou pentru anul viitor", spune Paul Prodana, liderul galeriei "viola". Cu toate acestea, Marian Iancu nu se opreşte aici. Preşedintele lui Poli a anunţat că vrea sub acelaşi drapel palmaresul Chinezului şi al Ripensiei Timişoara, cluburi care au împreună zece titluri de campioană (6 Chinezul şi 4 Ripensia).

...surpriză în alb şi negru



Până acum bănăţenii au pierdut toate cele patru jocuri disputate de ziua lor, iar echipa se confruntă din nou cu probleme de lot. Zicu, Bourceanu, Scutaru şi Popovici sunt incerţi pentru jocul de mâine. Cei care vor intra pe teren vor purta un rând de echipament special cu tricouri în dungi alb-negre, identic cu cel folosit de prima echipă a "studenţilor" timişoreni.

miercuri, 1 decembrie 2010

Poli nicio victorie de ziua ei...acum ar fi momentul...

Partida Gloria Bistriţa - Poli Timişoara a fost programată pe 4 decembrie, dată la care clubul timişorean sărbătoreşte 89 de ani de la înfiinţare. Alb-violeţii au mai jucat de patru ori până acum la această dată, însă aniversarea a fost mereu umbrită de câte o înfrângere.




Poli a mai evoluat până acum de patru ori pe 4 decembrie la nivelul primei divizii. Toate cele patru meciuri au fost programate în deplasare şi, din păcate, s-au soldat de fiecare dată cu eşec pentru bănăţeni.

Timişorenii au evoluat pentru prima oară pe 4 decembrie în 1977, la Petroşani. Jiul s-a impus atunci cu 2-0.
Următoarea dispută a avut loc în 1991, chiar în ziua în care clubul bănăţean sărbătorea 70 de ani de existenţă. Nici de această dată n-a fost cu noroc, Poli cedând cu 1-3 în Trivale, în faţa celor de la FC Argeş. Pentru gazde au marcat atunci Mironaş, Stancu şi Ceauşu, iar Băban a redus din diferenţă pentru "studenţi". Doi ani mai târziu, Poli a fost din nou programată să joace de ziua ei, de această dată pe "Centralul" din Craiova. A fost 1-0 pentru Universitatea, prin golul marcat de Gane în minutul 37.
În fine, ultima partidă jucată de bănăţeni la 4 decembrie s-a consemnat în urmă cu cinci ani. Alb-violeţii pregătiţi la acea vreme de Gică Hagi au pierdut la limită în Ştefan cel Mare. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Florin Bratu, în minutul 89.

marți, 30 noiembrie 2010

LA MULTI ANI, ROMANIA !

Poli - 89 de ani



Pe data de 4 decembrie FC Politehnica Timişoara va sărbători 89 de ani de activitate. Evenimentul va marca şi redobândirea, după mai mulţi ani de dispute, a palmaresului, a numelui şi culorilor tradiţionale ale clubului.
Ziua poate fi incununata si cu o victorie a echipei de pe Bega si de ce nu, sa speram, ca otelul se va mai topi odata si vom trece pe primul loc.




Gloria Bistriţa este formaţia cu care avem cel mai bun bilanţ în ultimii ani. Din 2003, Gloria nu ne-a mai învins în niciun meci din campionat!
Astfel, s-au consemnat şapte victorii şi opt remize în meciurile directe. Singura dată când Gloria a trecut de Politehnica a fost în 2004, când ardelenii câştigau cu 2-1 în turul sferturilor de finală din Cupa României.
Pe de altă parte, în cele două meciuri disputate în acest an calendaristic, nu am reuşit să ne impunem în faţa bistriţenilor. A fost 0-0 pe terenul Gloriei, în etapa a 18-a din ediţia trecută, respectiv 2-2 pe arena "Dan Păltinişanu", în runda inaugurală a prezentei stagiuni.

luni, 29 noiembrie 2010

Statistica o da pe Poli campioana

Poli Timişoara a reuşit în premieră să încheie neînvinsă un tur de campionat. Din acest punct de vedere, calculele hârtiei îi permit să viseze frumos. După Revoluţie, s-a mai întâmplat de trei ori ca o echipă să nu cunoască gustul eşecului în prima parte a sezonului. În fiecare dintre cazuri, echipa respectivă a cucerit titlul.

Dinamo a reuşit această performanţă de două ori în ultimii 20 de ani. Mai întâi, în sezonul 1991/1992, formaţia pregătită de Florin Halagian încheia turul cu 13 victorii şi patru remize, iar în vara anului următor se încununa cu titlul de campioană. De altfel, ediţia respectivă a dat singura câştigătoare a campionatului de după Revoluţie neînvinsă până la final.

A doua astfel de ispravă a câinilor s-a consemnat la finele deceniului trecut, atunci când pe banca bucureştenilor se afla Cornel Dinu. În ediţia 1999/2000 a Diviziei A, Dinamo a cucerit campionatul, după ce reuşise un tur de senzaţie: 15 victorii şi doar două egaluri.

Au trebuit să treacă opt ani, pentru ca o altă echipă din România să reuşească acest lucru. În sezonul 2007/2008, CFR Cluj a încheiat turul neînvinsă, cu 13 victorii şi patru egaluri în cele 17 partide disputate. La finalul ediţiei, gruparea pregătită de Ioan Andone avea să sărbătorească primul titlu de campioană din istoria clubului.

Iată că a venit şi rândul Politehnicii să se laude cu un tur fără eşec. Totuşi, alb-violeţii sunt prima echipă care realizează această performanţă şi nu ocupă fotoliul de lider. Să sperăm însă că regula se va respecta şi în acest an, iar Poli va putea sărbători primul titlu de campioană în cel de-al 90-lea an de existenţă.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

dinamo - POLI 0 - 0 / Nimic la nimic, nimic important...


Poli Timişoara rămâne singura echipă din Liga I neînvinsă în tur, după remiza albă din Ştefan cel Mare. Judecând însă după scenariul de prost gust oferit de oficialii ambelor grupări înaintea partidei, un 0-0 nu pare nici pe departe un câştig.

Uite Zicu, nu e Zicu! Acesta a fost jocul preferat al patronului Politehnicii în ultimele 24 de ore. Până la urmă, gogeterul alb-violeţilor şi-a făcut apariţia pe gazon alături de Alexa şi Helder, alţi doi fotbalişti a căror prezenţă fusese incertă. Cu toate aceastea, cele 93 de minute din Ştefan cel Mare au fost departe de spactacolul pe care îl promitea Marian Iancu.

Războiul declaraţiilor din ultima săptămână a lăsat urme adânci şi în calitatea jocului. Cele două echipe au evoluat tot meciul cu frica-n sân, astfel că ocaziile clare au fost o raritate la cele două porţi. În prima repriză, Poli nu se poate lăuda decât cu şuturile de la distanţă ale lui Tameş şi Goga, fără a-l periclita însă pe Dolha. De partea cealaltă, Torje a trimis puţin peste transversală o centrare venită de pe dreapta de la Oscar Rubio. Şi totuşi, Poli se poate considera nedreptăţită în primele 45 de minute. Mai întâi, în minutul 19, Robert Dumitru a lăsat jocul să continue, după ce Moţi l-a tras clar de tricou pe Nikolic. Tot de atacantul muntenegrean se leagă şi cea de-a doua fază reclamată de timişoreni. În minutul 43, atacantul în vârstă de 20 de ani a scăpat singur cu Dolha, însă tuşierul Adrian Vidan a ridicat eronat fanionul.

Bănăţenii puteau da lovitura în minutul 56, însă Goga s-a încăpăţânat să rateze de două ori în aceeaşi fază. Mai întâi, a încercat să-l învingă pe Dolha printr-o "scăriţă", iar apoi, după respingere, a trimis puţin pe lângă bară. Aceasta a fost, de altfel, cea mai mare ocazie a timişorenilor din partea secundă. Nici dinamoviştii nu se pot lăuda însă cu mari realizări la acest capitol, doar şutul din unghi al lui Cătălin Munteanu din minutul 83 meritând menţionat. S-a încheiat astfel 0-0 un meci în care n-a fost vânat nici Zicu de foştii săi colegi, şi nici Alexa de către central.

joi, 25 noiembrie 2010

IMN POLI TIMISOARA

Zi cu soare - fara soare
Noi la POLI toti venim,
Sa vedem meciul cel mare,
Vocile sa le unim.
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi ! ( x 2 )
Cand dai gol sarim in aer
Si cu toti ne bucuram,
Caci polistii sunt ai nostri
Si de-aceea toti cantam :
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi ! ( x 2 )
Marsul nostru spre victorii
Nimeni nu-l poate opri !
Caci doar una este POLI
Nimeni alta nu va fi !
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noï ! ( x 4 )

luni, 22 noiembrie 2010

Un articol fain preluat din presa bucuresteana

Politehnca Timişoara a rămas neînvinsă şi după etapa a 16-a Ligii 1, chiar dacă e terenul bănăţenilor a venti Oţelul. Poli e acum la doar un punct de locul 1 şi aşteaptă derby-ul cu Dinamo, ce va avea loc etapa viitoare. Timişoara are 8 victorii şi 8 rezultate de egalitate. În România, recordul de meciuri consecutive fără eşec în campionat este deţinut de Steaua, cu 104 jocuri între anii 1986 şi 1989.( PERIOADA DE GLORIE A STELEI, ATUNCI CAND ECHIPA A FOST FACUTA LA COMANDA, CU JUCATORI ADUSI CU FORTA DE LA ECHIPELE DIN TARA SI AMENINTATI SA JOACE PENTRU ECHIPA BUCURESTEANA)

Poli nu este singura echipă din Europa ce îşi păstrează invincibilitatea. Echipa bănăţeană face parte din cele 12 echipe ale celor 52 de campionate europene care nu au cunoscut încă gustul amar al înfrângerii.

Iată echipe neînvinse în acest sezon în Europa:

1.Poli Timişoara (România)
2.Real Madrid (Spania)
3.Manchester United (Anglia)
4.Litex Lovech (Bulgaria)
5.Cernomoret Burgas (Bulgaria)
6.FC Copenhaga (Danemarca)
7.La Valletta (Malta)
8.Rosenborg (Norvegia)
9.FC Porto (Portugalia)
10.Cosmos (San Marino)
11.Maribor (Slovenia)
12.Bangor City (Ţara Galilor)

SA SPERAM CA SI DUPA MECIUL CU DINAMO VOM RAMANE TOT NEINVINSI, IAR DACA-I O VICTORIE SI MAI BINE...

duminică, 21 noiembrie 2010

POLI - otelul 2 - 0 / dORINEL mUNTINEL sCUIPINEL IESE LA ATAC

"Sunt dezamăgit de rezultat, dar nu şi de joc. Nu am avut inspiraţia să explotăm unele momente cheie care le-am avut la 0-0. Am avut penalty clar la Antal, dacă nu strigi de luni până sâmbătă la arbitrii nu ţi se acordă nimic, nu eşti băgat în seamă. Dacă alte cluburi îşi aduc oameni care să strige de pe margine, e problema lor. Nu ne vom transforma în cei care latră pe la TV. Haţegan nu a vrut să fie rău cu gazdele, dar totul se deconteză în cupele europene. Vom termina pe primul loc turul, vă garantez că aşa va fi. Mă bazez pe jocul echipei, au demonstrat că pot juca fotbal adevărat sub presiune."
Marius Stan - presedintele otelului ( A NU SE UITA SI DE FUNCTIA DE LA FEDERATIE )
UIMITOR CAT DE BINE MERGE ANUL ASTA OTELUL, CA SI CLUJUL IN ANII TRECUTI CAND PASZKANY AVEA FUNCTIA DE LA FEDERATIE PE CARE O ARE STAN ACUMA.

SE TRAG SFORI PENTRU OTELUL ?
GALATIUL NU ARE FATA DE CAMPIOANA, POATE CAMPIOANA LA SIMULARI SI LA PLANS.
CUM SE FACE CA OTELUL ESTE UNA DIN CELE DOUA ECHIPE AVANTAJATE ALE ACESTUI CAMPIONAT, BEMEFICEAZA DE CELE MAI MULTE ELIMINARI IN ECHIPA ADVERSA, ALATURI DE BRANESTI CARE ARE CELE MAI MULTE PINALTY-URI PRIMITE.

dORINEL mUNTINEL "sCUIPINEL"

"Timişoara a meritat să câştige, sunt puţin dezamăgit, nu fac o tragedie din asta. Îl felicit pe Cosmin, s-a apropiat la un punct de lider. A fost penalty la Antal, iar Alexa trebuia eliminat. Dacă marcam noi primii la ocazia lui Viglianti în prima repriză cred că altul era scorul. Oţelul nu are fosţa să se bată la titlu. Doar Timişoara, Rapid sau Steaua au forţa să se bată la titlu. Cu ce a fost mai prejos Oţelul în jocul de azi decât Timişoara?", a declarat Dorinel Munteanu

CARACTER = 0, CARACTER DE NIMIC, ISI INVATA ELEVII SA SIMULEZE SI SA SE ARUNCE PE JOS, LA 2-0 PENTRU POLI NU AI VAZUT UNUL CULCAT CHIAR DACA CONTACTELE DINTRE JUCATORI ERAU MAI DURE
POLI NU MERITA PENALTY LA ZICU ?

BRAVO Poli / POLI - otelul 2 - 0 / Ne-am apropiat la 1 punct de prima poziţie în clasament!

Poli Timişoara a învins pe teren propriu liderul Oţelul Galaţi, scor 2-0, şi s-a apropiat la un singur punct de prima poziţie. Timisorenii au deschis scorul în minutul 75, prin Cisovsky, iar Nikolici a majorat diferenţa în minutul 78.



Publicul TIMISOREAN a fost superb, stadionul a fost plin, peste 15.000 de oameni au luat loc în tribunele stadionului „Dan Păltinişanu”, susţinându-şi echipa favorită spre o victorie absolut meritată. Meciul a fost unul excelent, a fost într-adevăr un derby. Spectacolul prestat de cele două formaţii a fost unul plăcut, cu ocazii de gol, dar cu tensiune, de multe ori „stimulată” de deciziile luate de Ovidiu Haţegan ( PUTZA BLEAGA )

Intr-un campionat mizerabil se face remarcat cate un arbitru care decide soarta partidei sau scorul; 20.000 de spectatori, plus o ţară întreagă, au văzut penalty clar la contactul dintre Rîpă şi Zicu din minutul 71. Ovidiu Haţegan a văzut însă cu totul altceva.
De fapt, centralul arădean ( tocmai din ARAD ) a părut să-şi fi uitat "balanţa" acasă. Faze similare au fost judecate diferit pe întreg parcursul jocului. Cele două simulări evidente ale lui Paraschiv n-au fost luate în seamă de către Haţegan. În schimb, atunci când Rîpă l-a faultat pe Zicu în careul opus, a găsit de cuviinţă să-i arate cartonaş galben tocmai jucătorului lovit. Din fericire, Cisovsky şi Nikolic au făcut dreptate, prin reuşitele din minutele 75 şi 78, astfel că toate eforturile "fluieraşului" au fost în zadar. Nici măcar eliminarea bizară a lui Chiacu din minutul 90 n-a mai putut întoarce vreun punct din contul Politehnicii.
In concluzie ARBITRII la meciul asta au fost de CACAT.

Sa nu uitam si de caracterul marelui antrenor Dorinel Muntinel Scuipinel, un caracter de doi bani, care-si invata elevii sa simuleze si sa planga si sa se tarasca pe jos numa - numa primesc o miloaga.
La scorul de 2 - 0 pentru Poli, nu ai mai vazut vreun 'moldovean' tarandu-se pe jos, oricat de dur ar fi fost contactul.


Lupta din teren s-a tranşat în cea de a doua repriză, atunci au fost marcate ambele goluri. Deschiderea scorului a avut loc în minutul 75. Golul a venit dintr-o fază fixă, de această dată Poli a fost beneficiara golului, nu a mai luat gol ci a înscris în urma unei lovituri libere. Alexa a centrat, mingea a ajuns la Luchin, acesta a trimis-o în careul mic, iar de aici Cisovsky a marcat pe lângă portarul Grahovac. Diferenţa pe tabela de marcaj a fost majorată la doar câteva minute. Nikolic a reuşit o cursă de zile mari pe partea stângă a atacului, a şutat din careul de 16 metri şi l-a executat pe Grahovac. În minutul 70, Zicu a fost culcat în careul lui Oţelul. Arbitrul Haţeganu a considerat că jucătorul Timişoarei a simulat căderea şi i-a acordat cartonaş galben. Faza nu a făcut altceva decât să agite la maxim publicul, dar mai ales să prefaţeze golul cu numărul doi pentru Poli. În minutul 85 Chiacu a fost eliminat după ce aprimit două cartonaşe galbene, consecutiv, pentru proteste.
Acum urmează partida de campionat cu Dinamo, în deplasare. Aici, o victorie, ar reprezenta încununarea seriei excelente pe care formaţia bănăţeană o traversează.




DE REMARCAT DARUINTA JUCATORILOR. BRAVO BAIETI, BRAVO POLI.

Un nou jucator la Poli / Atacantul Tosaint Ricketts (23 de ani, 1,83 metri şi 77 kg)

Născut în Canada, la Edmonton, jucatorul a semnat ieri contractul cu formaţia bănăţeană.

"Sunt bucuros că am semnat cu Poli, pentru mine este un pas înainte în carieră. Abia aştept să evoluez la noua mea formaţie, abia aştept să reîntâlnesc suporterii timişoreni, care m-au impresionat când am jucat în cupele europene, sub tricoul celor de la MyPA-47".


Jucătorul urmează să efectueze vizitele medicale, apoi va intra direct în programul de antrenament al echipei.
 Atacantul urmează să semneze un contract pe cel puţin doi ani cu Poli. Contactele dintre cluburi durează de cel puţin două săptămîni, Tosaint Ricketts dîndu-şi deja acordul de principiu pentru a juca în România. Canadianul originar din Edmonton i-a impresionat pe timişoreni în "dubla" din Europa League. După ce a înscris în Finlanda (2-1 pentru Poli), canadianul a punctat apoi în două rînduri la Timişoara (scor 3-3). 

Următorii jucători vizaţi de bănăţeni în intrasezon sînt Fatai (Astra) şi Tibi Bălan (Sportul).

joi, 18 noiembrie 2010

Poli - Otelul, duminica 21.11.2010, ora 20.30

Ianis Zicu s-a antrenat ieri alături de echipă, dar a făcut doar alergări uşoare. Antrenorul Cosmin Contra asigură însă prezenţa mijlocaşului în teren la meciul cu Oţelul.
Jucatorul a urmat un tratament săptămîna trecută in urma rupturii fibrilare suferite in meciul cu Vaslui.



Sepsi, Magera, Scutaru şi Bourceanu s-au antrenat şi ieri separat din cauza problemelor medicale.


Asteptam jucatorii de la echipa nationala, Alexa si Pantilimon, sa speram ca nu vor fi foarte obositi dupa meciul cu Italia.

miercuri, 17 noiembrie 2010

De astazi suntem oficial FC POLI TIMISOARA / Palmaresul si culorile au revenit in TIMISOARA

Culorile alb-violet şi denumirea de Politehnica sunt folosite din nou de site-ul formaţiei FC Timişoara, începând de miercuri, iar preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului bănăţean, Marian Iancu, a precizat că aceste modificări reprezintă un prim pas spre normalitate.

"Prin revenirea site-ului oficial la culorile «alb-violet» şi la denumirea de Politehnica Timişoara începem să facem paşii normali pe care i-am anunţat din timp. Acesta este un argument care susţine ultimele declaraţii făcute de mine cu privire la palmares. Din retur ne vom numi aşa cum trebuie să ne numim. În pauza competiţională vom face demersurile şi către federaţie. Vom pune la dispoziţie toată documentaţia, pentru ca cei din federaţie să ia o decizie în cunoştinţă de cauză", a declarat Marian Iancu.

Poli - Otelul, duminica 21.11.2010 de la ora 20.30 / Mare bucurie - suntem arbitrati de un aradean

Mulţi jucători au probleme medicale şi se pare că tehnicianul  Cosmin Contra va trebui să improvizeze şi în partida de la sfârşitul acestei săptămâni.

Laszlo Sepsi, cu probleme de tendinită, s-a pregătit separat astăzi, alături de preparatorul fizic Mihai Alexandru;
Ianis Zicu a revenit pe teren după o săptămână de absenţă, dar nu poate să se pregătească 100%, prezenţa lui pe teren în următoarea etapă fiind mai departe sub semnul întrebării. Din cauza rupturii fibrilare suferite la disputa cu FC Vaslui, Zicu a ratat şi convocarea la naţională, pentru amicalul de mâine, 17 noiembrie, cu Italia, anunţă site-ul grupării timișorene.
Alexandru Bourceanu, cu întindere la ligamentul colateral extern al genunchiului drept, a alergat separat la antrenamentul de astăzi;
Lukas Magera are şi el probleme, la glezna stângă, făcând exerciţii la sala de
forţă;  
Cristian Scutaru se antrenează la rândul lui la jumătate din randament, din pricina unei pubalgii care l-a făcut să rateze ultimul meci oficial, cel de la Urziceni.
Alexandru Curtean şi Gueye Mansour, ambii urmând să reapară în meciurile oficiale abia în primăvara lui 2011.



Partida Politehnica Timişoara-Oţelul Galaţi, din etapa a 16-a a Ligii I, va fi condusă de următoarea brigadă de arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad)-Eduard Dumitrescu (Piteşti), Dorin Mudura (Oradea). Rezervă: Eduard Constantinescu (Craiova). Observatori au fost desemnaţi Cornel Sorescu (Piteşti) şi Ion Turculeanu (Craiova).