luni, 30 iulie 2012

SS POLITEHNICA TIMISOARA, pleaca la drum in liga 5


Sâmbătă, la sediul AJF, s-a stabilit componența și programul celor trei serii ale Campionatului Județean. SS Politehnica, grupareal în care s-au implicat activ Druckeria și Peluza Sud, a fost repartizată în Seria a III-a, împreună cu echipele din zona Lugoj – Făget.
Trupa pregătită de Antonio Foale își va disputa meciurile de pe teren propriu duminică după-amiază, pe terenul „Știința”. De asemenea, trebuie precizat faptul că s-a renunțat la înscrierea în Cupa României, datorită timpului prea scurt rămas până la debutul competiției (n.r. 11/12 august).
Revenind la campionatul Ligii a V-a, SS Poli ar avea drept contracandidate la promovare echipe precum FC Bazoș, Avântul Topolovățu Mare sau Progresul Racovița, formații care în sezonul precedent au ocupat poziții fruntașe. O echipă deloc de neglijat e și Juventus Pișchia, grupare retrogradată din Liga a IV-a, care în urmă cu două sezoane a dus o pasionantă luptă pentru accederea în „C” cu Flacăra Făget.
Debutul grupării studențești în Liga a V-a va avea loc duminică, 19 august, atunci când pe „Știința” va sosi Ohaba Gran-Plaz Forgaci.
Iată programul complet al turului pentru SS Poli:
1. Politehnica – Ohaba Gran-Plaz Forgaci – 19 august
2. AS Margina – Politehnica – 26 august
3. Politehnica – FC Bazoș – 2 septembrie
4. FC Ictar Budinț – Politehnica – 8 septembrie
5. Politehnica – Progresul Racovița – 16 septembrie
6. Politehnica – AS Darohar Criciova – 23 septembrie
7. Micro I Lugoj – Politehnica – 30 septembrie
8. Politehnica – Olimpia 2000 Bucovăț – 7 octombrie
9. AS Boldur – Politehnica – 13/14 octombrie
10. Politehnica – Avântul Chizătău – 21 octombrie
11. Juventus Pișchia – Politehnica – 27/28 octombrie
12. Politehnica – AS Bacova – 4 noiembrie
13. Avântul Topolovățu Mare – Politehnica – 10 noiembrie
14. Politehnica – AS Nădrag – 18 noiembrie
15. Meget Remetea Mare – Politehnica – 24/25 noiembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu