luni, 30 august 2010

Se anunta venirea unui nou dinamovist la Timisoara.

Helder are o ofertă de la o echipă din Liga I. Mai mult ca sigur, fotbalistul nu va mai continua la Dinamo, ci la o altă echipă din campionatul românesc
Florin Manea, agentul FIFA


Oficialii dinamovişti efectuează deja ultimii paşi în sceneta renunţării la fundaşul dreapta adus în vară de la Rapid, Helder. Motivul este cunoscut şi a fost prezentat pe larg săptămâna trecută în ProSport.

Antrenorul Ioan Andone consideră că jucătorul în vârstă de 22 de ani nu are ce căuta la Dinamo, iar fotbalistul crede despre tehnicianul său că îl scoate intenţionat drept ţap ispăşitor, "în loc să remedieze problemele din apărare".

În aceste condiţii, despărţirea dintre cele două părţi este iminentă şi, mai nou, este deja stabilită în cele mai mici detalii în spatele cortinei birourilor din "Ştefan cel Mare". Conform anturajului roş-albilor, pasul unu în acest demers îi va fi comunicat în cel mai scurt timp jucătorului. Concret, lui Helder i se va face o ofertă de diminuare a salariului, pe motiv că nu prinde decât sporadic echipa. Micşorarea ar fi una drastică. De la 12.000 de euro pe lună, fotbalistul va trebui să se mulţumească cu 8.000 de euro pentru aceeaşi perioadă!

Poli, colacul de salvare

Mai mult ca sigur, sud-americanul, care abia aşteaptă să se despartă de echipă şi mai ales de antrenorul Ioan Andone, va refuza cererea "câinilor" .
Acela va fi momentul în care Timişoara îl va oferta pe Helder, tot conform surselor ProSport, cluburile fiind deja înţelese asupra trecerii brazilianului pe Bega, unde acesta va fi coleg cu foştii coechipieri Ianis Zicu sau Hristu Chiacu. Astfel, în cel mai scurt timp se va definitiva dorinţa "câinilor" de a renunţa la fundaşul împrumutat până la finalul sezonului de la Nancy, un jucător aflat în conflict deschis cu tehnicianul său, schimbul de replici acide dintre cei doi fiind deja arhicunoscut de către fanii dinamovişti. Dinamo va obţine probabil din această afacere şi o sumă de bani, mai mică decât cei 200.000 de euro pe care urmau să-i primească la precedenta încercare de vânzare a jucătorului, în iunie, când Lokomotiv Moscova era interesată de Helder.

( preluare www.prosport.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu