Timişoara castiga cu scorul de 2-1 în faţa Rapidului..
Alb-vişiniii au deschis scorul în minutul 25, prin Cesar dos Santos "Cesinha", după o acţiune a lui Ovidiu Herea. Bănăţenii au egalat 3 minute mai tîrziu, prin Zicu, din centrarea lui Dan Alexa. Zicu a realizat "dubla" în minutul 86, după o eroare a defensivei rapidiste, iar bănăţenii au cîştigat toate cele trei puncte.
Timişoara ocupă locul doi în clasament, cu 20 de puncte, la două puncte de liderul Oţelul Galaţi. Pe poziţia a 3-a se află Rapid cu 18 puncte.
Inca odata Poli intoarce rezultatul dela 0 - 1 si castiga cu 2 - 1. Bravo baieti, meci muncit, meci frumos, un adevarat DERBY.
"A fost o partidă foarte importantă, toţi am depus un mare efort, am întors scorul şi meritam victoria. Forţa grupului a fost esenţială, am mai întors şi altădată rezultatul. Locul pe care sîntem e mai puţin important acum, la final, cînd se va trage linie să vedem unde sîntem. Îi felicit pe toţi băieţii. La fiecare partidă sînt din ce în ce mai fericit, atmosfera de aici mă face foarte fericit".
Ianis Zicu.
"Nu aş putea spune că am fost mai buni decît Rapid decît dacă ne uităm pe tabelă. Au fost schimbări bune făcute de noi, ofensive, care au ajutat echipa, faţă de ce a făcut Rapid. Diferenţa au făcut-o faptele din teren, nu putem spune că a fost o diferenţă majoră. Ei au dat gol pe o greşeală a noastră întîi individuală, apoi colectivă. Eu nu-mi aduc aminte ca ei să fi fost foarte periculoşi la poarta noastră. Cînd mi-aduc aminte cum a ratat Axente, după o pasă genială a lui Zicu nu-mi vine să cred. Intrarea lui Magera a aşezat echipa la centrul terenului. Răspunsul Rapidului a fost intrarea lui Grigore, un răspuns defensiv, pe o schimbare ofensivă. S-a văzut clar că Magera a cîştigat la centrul terenului. Şi introducerea lui Nikolici a fost foarte bună. Contra este antrenor şi asta trebuie să facă, nu trebuie să-l laud eu, nu am competenţa. Daniel Stanciu mi-a adus la cunoştinţă că ar fi bine să-l aducem pe Zicu şi cînd am avut ocazia l-am transferat, profitînd şi de faptul că Rapid nu l-a considerat suficient de bun pentru a-l aduce în Giuleşti".
Marian Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu