sâmbătă, 16 octombrie 2010

BRAVO Poli, o noua victorie / Contra invincibil / Poli este pe primul loc

Cosmin Contra nu a fost oprit nici de fostul antrenor al lui Poli, Ovidiu Sabău. Realitatea din teren a arătat că degeaba Moţul cunoştea echipa Timişoarei ca pe propriul buzunar.
Cosmin Contra a demonstrat că ştie să se folosească mult mai bine de materialul uman avut la dispoziţie, aproape acelaşi şi în era Sabău şi în cea a lui Guriţă.




Ianis Zicu a dovedit că forma bună pe care o traversează nu este doar o întâmplare şi a reuşit două noi goluri, de această dată în faţa celor de la Târgu Mureş. După nu mai puţin de cinci goluri la final a fost FCM Târgu Mureş – Poli Timişoara: 2 – 3.



Publicul a gustat din plin meciul, au fost faze de poartă multe şi frumoase, dublate de un arbitraj destul de corect pentru a nu influenţa decisiv jocul. Scorul a fost deschis relativ repede, de Stere, chiar în minutul 2, după un şut de generic reuşit din centrul careului polist. Timişorenii nu au cedat şi, în minutul 19, după o pasă excelentă venită de la Magera, noul idol al tribunelor timişorene, Ianis Zicu, a marcat de la 11 metri în poarta gazdelor. Pantilimon a dovedit încă o dată că este încă tânăr şi că mai are de învăţat, el a devenit statuie la un corner executat de târgumureşeni, în minutul 27, mingea a plutit prin careul poliştilor şi Munteanu nu a făcut decât o formalitate, împingând mingea în poarta goală a Timişoarei. Acesta a fost scorul primei reprize, nimeni nu prevedea însă ce se va întâmpla în cea de a doua parte a meciului.

Inspiraţia lui Contra l-a trimis în teren pe Chiacu, bănăţenii au forţat, au scos un fundaş, pe Burcă, şi l-au trimis în teren pe Hristu. Nu trec decât şase minute de la reluarea jocului şi cel de-al doilea machidon al lui Poli Timișoara reuşeşte să aducă egalitatea pe tabela de marcaj: 2 – 2. De altfel, Chiacu a arătat în teren o poftă de joc destul de mare, dovedind că nu a fost o investiţie chiar rea pentru Timişoara. Reţeta de succes a victoriei de la Târgu Mureş a fost finalizată de acelaşi Ianis Zicu, el a marcat în minutul 81, după ce a profitat de jocul greşit la ofsaid al gazdelor. Ianis a ajuns cu balonul în colţul din stânga al careului mic după ce a driblat vreo doi apărători de la gazde, a şutat din unghi şi a adus victoria pentru clubul alb-violet. Aşadar, sâmbătă, la Târgu Mureş, putem spune că golurile victoriei timişorene au fost „exclusiv machidone”. Efortul elevilor lui Cosmin Contra a fost pe deplin răsplătit şi, dacă etapa trecută nu s-a putut, iată că după meciul de sâmbătă Poli Timișoara a urcat pe primul loc al clasamentului Ligii 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu